„Un profet” arată drumul spre barbarie pe care merge Occidentul

Filmul regizorului francez Jacques Andiard, premiat cu cea mai înaltă distincţie la Cannes în 2009, atrage atenţia publicului asupra răscrucii la care se află lumea occidentală, a atingerii de către aceasta a punctului de inflexiune de unde încetează ascensiunea civilizaţiei începând coborârea abruptă în barbarie. Acţiunea filmului este în linii mari aceasta: Un tânăr deţinut analfabet, fără părinti, de origine maghrebiană, unul din sutele de mii de tineri ce îşi duc existenta în jungla periferiilor Parisului, cărora societatea capitalului le rezervă încă din naştere un loc în penitenciarele sale, prin neimplicare şi privare de şanse este transferat dintr-o închisoare de minori într-o închisoare pentru adulţi. Aici intra în contact cu un şef mafiot corsican, César Luciani interpretat convingător de  Niels Arestrup, ce conducea puşcăria într-un stil violent şi autoritar. Acesta brutalizându-l si ameninţându-l pe tânăr cu moartea, ii ordona sa-l  ucidă pe un martor incomod aflat în grupul de arabi musulmani cu care corsicanii împărţeau detenţia. Malik El Djebena, jucat magistral de Tahar Rahim, se achită de sarcină cu succes, într-o scena de o violenta extrema intrând astfel în gratiile şefului. Pas cu pas, Malik, câştigă încrederea tiranului prin execuţia misiunilor ce ii sunt încredinţate. Mandatarea sa de a face naveta intre interior şi exterior, intre lumea puşcăriei si lumea din afara acesteia, pe lângă faptul ca leagă iţele acţiunii, are rolul de a sublinia graniţa subţire, translucidă, confluenta celor doua universuri. Asa se clădeşte ascensiunea eroului, înzestrat şi cu darul clarviziunii pentru care este numit şi profet, marcată de o serie de crime violente,  spre vârful puterii ca singura cale spre libertate. Pentru a supravieţuii, sau pentru a urca treptele ierarhiei, El Djebena este nevoit sa ucidă, sa facă uz de violentă. Într-o lume în care omuciderea şi violenta sunt forme fireşti de exercitare  a puterii de clan, în care omul este condus de instinctele sale cele mai primare, iar conştiinţa  morală o  relicva abandonata a trecutului, Malik El Djebena da totuşi dovada de conştiinţă, este chinuit de remuşcări, descoperă drumul libertăţii interioare, poate şi datorită glasului sângelui, prin adeziunea la islam. Pus în situaţia sa aleagă simbolic intre Occident şi islam, primul reprezentat  de corsicanul César Luciani al cărui unic Dumnezeu este setea nelimitata de putere şi de bani în numele căreia orice cruzime şi crimă îşi afla justificarea, eroul alege islamul respingând cu demnitatea ispita financiara a şefului mafiot.
In finalul peliculei, această opţiune are darul de ai solidariza pe arabii musulmani care incurajaţi de Malik se ridică împotriva tiraniei întruchipate de César Luciani, simbolizând de fapt ridicarea la lupta a lumii musulmane împotriva occidentului.

"Ceea ce m-a interesat a fost prezentarea închisorii ca o metaforă a societăţii", spune Jacques Andiard. Da, acest film extraordinar este o metafora de o neînchipuită forţă. Aparent liber, omul se afla de fapt închis într-o puşcărie cu ziduri şi gardieni invizibili, aflat la discreţia clanurilor mafiote ce stăpânesc autoritar sectorul economic. Stăpânirea se exercita prin crime violente exemplare. Autorităţile sunt şi ele înglobate în structurile mafiote şi acţionează la comanda acestora. Nu exista practic nici o scăpare, oricine poate devenii victima inocenta a sistemului căruia nu-i lipseşte componenta rasista îndreptată împotriva arabilor musulmani. In aceste condiţii a te afla în detenţie sau în libertate nu mai prezintă multa importanta. Capii afacerilor conduc, îşi impun voinţa, la fel de eficient şi din puşcărie şi din afara.Ei fac legea şi tot ei veghează la aplicarea ei. Puşcăria propriu-zisa nu este decât un centru de instrucţie ,o pepiniera pentru viitoarele cadre ale crimei, o tabără de antrenament, un punct de comanda al afacerilor, al traficului de droguri, prostituţiei etc.Singura cale de evadare în viziune lui Jacques Andiard este riposta violenta, lupta. Personajul sau principal ia totul pe cont propriu. Deşi lipsit de educaţie, dar înzestrat cu calităţi şi virtuţi native de excepţie printre care şi cu darul clarviziunii, aceasta parcurge repede etapele învăţării avansând propria sa soluţie la problema ieşirii din labirint. Pendulând intre lumea occidentală şi lumea araba de care se simte legat sufleteşte şi spiritual, Malik El Djebena, răspunde barbariei cu barbarie, crimei cu crima,violentei cu violenta, dar atenţie, gesturile sale nu sunt animate de egoismul mercantil cel mai josnic, asa cum sunt cele ale occidentalilor, ci de setea de libertate, de setea de dreptate. Fluturând stindardul libertăţii, actiunile sale devin legitime, izbăvitoare. Dintr-un tânăr fără trecut şi fără viitor el devine eroul comunitatii arabe.Victoria lui Malik, eliberarea sa de sub tutela mafiei, este de fapt victoria islamului  şi prin aceasta  Jacques Andiard ne lasă impresia ca vede în islamism singura forţă capabila sa se opună tiraniei sistemului capitalist.
Prin demersul lor artistic, atât autorul filmului cât şi actorii , fără a o afirma explicit, semnează un important act de acuzare la adresa capitalismului contemporan subliniindu-i caracteristica devenirii crimei instrument uzual în afaceri şi cea a  părăsirii orbitei civilizaţiei concomitent cu alunecarea  în barbarie.

In zilele noastre întrebarea socialism sau capitalism se traduce în alegerea intre civilizaţie sau barbarie.

Florian Liviu