De ce socialism?

Albert Einstein

---

Scris: 1949 Publicat: în numărul de debut al Monthly Review (mai 1949) Sursa: Monthly Review Traducere: Alexandra Lungu, mai 2009

---

Este indicat ca cineva care nu este expert în ceea ce priveşte chestiunile economice şi sociale să emită păreri despre socialism? Cred, din mai multe motive, că este.

Să cercetăm întâi chestiunea din punct de vedere al cunoaşterii ştiinţifice. Poate părea că nu există diferenţe metodologice majore între astronomie şi economie: oamenii de ştiinţă din ambele domenii încearcă să descopere legi care pot fi acceptate general pentru un grup circumscris de fenomene, astfel încât să interconecteze aceste fenomene pe cât de uşor de înţeles posibil. Dar, în realitate, asemenea diferenţe metodologice există. Descoperirea legilor generale în domeniul economiei este îngreunată de faptul că observarea fenomenelor economice este adesea afectată de mulţi factori care sunt foarte greu de evaluat separat. În plus, experienţa care s-a acumulat de la începutul aşa-zisei perioade civilizate a istoriei umane a fost influenţată şi limitată, cum bine se ştie, de cauze care sub nicio formă nu sunt exclusiv economice ca natură. De exemplu, majoritatea statelor mari din istorie şi-au datorat existenţa cuceririlor. Cuceritorii s-au stabilit, legal şi economic, drept clasă privilegiată în ţara cucerită. Şi-au însuşit drepturile de proprietate şi au desemnat preoţimea din rândurile lor. Preoţii, controlând educaţia, au creat din separarea pe clase sociale o instituţie permanentă şi au creat un sistem de valori prin care oamenilor le era ghidat, în mare parte inconştient, comportamentul social.

Dar tradiţia istorică este, putem zice, destul de actuală; niciunde nu s-a reuşit să se treacă peste ceea ce Thorstein Veblen numea “faza prădătoare” a dezvoltării umane. Faptele economice observabile aparţin acelei faze şi chiar şi asemenea legi care ar putea deriva de aici nu pot fi aplicabile altor faze. Dat fiind că scopul real al socialismului este tocmai să înfrângă faza prădătoare a dezvoltării umane şi să avanseze dincolo de ea, ştiinţa economiei în starea ei actuală poate arunca puţină lumină asupra societăţii socialiste din viitor.

În al doilea rând, socialismul este îndreptat către un final etic din punct de vedere social. Ştiinţa, totuşi, nu poate crea sfârşituri, ba mai mult, nu le poate inocula în fiinţele umane. Dar sfârşiturile însele sunt concepute de personalităţi cu idei înalte şi, dacă aceste sfârşituri nu sunt abandonate din faşă, ci pline de viaţă şi viguroase, sunt adoptate şi purtate înainte de acele multe fiinţe umane care, pe jumătate inconştiente, determină evoluţia lentă a societăţii.

Din aceste motive, ar trebui să avem grijă să nu supraestimăm ştiinţa şi problemele ştiinţifice atunci când se discută probleme umane; şi nu ar trebui să ne imaginăm că experţii sunt singurii care au dreptul să emită păreri în ceea ce priveşte chestiunile de organizare socială.

Nenumărate voci au susţinut, de ceva vreme încoace, că societatea umană trece printr-o criză, că stabilitatea i-a fost scuturată serios. Este caracteristic unei asemenea situaţii ca indivizii să se simtă indiferenţi sau chiar ostili grupului, mic sau mare, din care fac parte. Ca să mă explic, am să descriu aici o experienţă personală. Am discutat recent cu un om inteligent şi bine-dispus despre ameninţarea unui alt război care, în opinia mea, ar pune serios în pericol existenţa umanităţii, şi am menţionat că numai o organizaţie supra-naţională ar oferi protecţie împotriva acestui pericol. Atunci, vizitatorul meu, foarte calm şi liniştit, mi-a spus: “De ce te opui atât de profund dispariţiei rasei umane?”

Sunt sigur că acum un secol, nu mai mult, nimeni nu ar fi făcut o asemenea afirmaţie cu atâta uşurinţă. Este afirmaţia unui om care s-a chinuit în zadar să atingă un echilibru şi care, mai mult sau mai puţin, a pierdut speranţa de a reuşi. Este expresia unei sinugurătăţi dureroase şi a unei izolări, de care atâţia oameni suferă astăzi. Care este cauza? Există vreo scăpare?

Este uşor să punem asemenea întrebări, dar este greu să răspundem la ele neavând niciun dubiu. Trebuie să încerc, totuşi, pe cât de bine pot, deşi sunt conştient de faptul că sentimentele şi aspiraţiile noastre sunt frecvent contradictorii şi obscure şi că nu pot fi exprimate în formule uşoare şi simple.

Omul este, în acelaşi timp, o fiinţă solitară şi una socială. Ca fiinţă solitară, el încearcă să-şi protejeze existenţa sa şi pe aceea a celor care îi sunt apropiaţi, să-şi satisfacă dorinţele personale şi să-şi dezvolte abilităţile înnăscute. Ca fiinţă socială, el încearcă să câştige recunoaşterea şi afecţiunea oamenilor, să îi placă aceleaşi lucruri ca şi lor, să îi mângâie când au necazuri şi să le îmbunătăţească condiţiile de viaţă. Doar existenţa acestor năzuinţe variate, adesea conflictuale, stau la baza caracterului special al omului şi combinarea lor specifică determină gradul în care un individ poate obţine echilibrul interior şi poate contribui la bunăstarea societăţii. Este destul de posibil ca puterea relativă a acestor două porniri să fie, în mare, fixată genetic. Dar personalitatea care erupe în cele din urmă este formată în mare parte de mediul în care individul se întâmplă să se afle atunci când se formează, de structura societăţii în care creşte, de tradiţia acelei societăţi şi de felul în care priveşte el însuşi diferite tipuri de comportament. Conceptul abstract de “societate” înseamnă pentru fiinţa umană individuală suma relaţiilor sale directe şi indirecte cu contemporanii săi şi cu toţi oamenii din generaţiile anterioare. Individul este capabil să gândească, să simtă, să năzuiască şi să muncească individual, dar depinde atât de mult de societate – în existenţa sa fizică, intelectuală şi emoţională – că ne este imposibil să ni-l imaginăm sau să-l înţelegem în afara cadrului societăţii. “Societatea” îi dă omului mâncare, haine, o casă, uneltele de lucru, limba, modul de gândire şi majoritatea gândurilor în sine; viaţa lui este posibilă datorită muncii şi reuşitelor multor milioane de oameni din trecut şi din prezent, care sunt cu toţii ascunşi în spatele micului cuvânt “societate”.

Este evident, în consecinţă, că dependenţa individului de societate este un fapt natural care nu poate fi abolit – la fel ca în cazul furnicilor şi al albinelor. În orice caz, în timp ce întreg procesul de existenţă al furnicilor şi albinelor este fixat în detaliu de instincte rigide, moştenite, modelul social şi interrelaţionarea fiinţelor umane sunt foarte variabile şi se pot schimba. Memoria, capacitatea de a face noi combinaţii, darul comunicării orale au făcut posibilă dezvoltarea fiinţelor umane în direcţii care nu sunt dictate de necesităţile biologice. Această dezvoltare se manifestă în tradiţie, instituţii şi organizaţii; în literatură; în descoperiri ştiinţifice şi inginereşti; în lucrările de artă. Aşa se explică cum se întâmplă că, într-un anumit sens, omul îşi poate influenţa viaţa prin propriul comportament şi că, în acest proces, gândirea conştientă şi dorinţele pot juca un rol.

Omul moşteneşte la naştere, ereditar, o constituţie biologică pe care trebuie să o considerăm fixă şi nealterabilă, incluzând dorinţele naturale caracteristice speciei umane. În plus, de-a lungul vieţii, obţine o constituţie culturală pe care o adoptă de la societate prin comunicare şi prin multe alte tipuri de influenţe. Această constituţie culturală este cea care, cu trecerea timpului, se poate schimba, şi determină în mare măsură relaţia dintre individ şi societate. Antropologia modernă ne-a învăţat, prin investigare comparativă a aşa-ziselor culturi primitive, că modul în care se comportă social fiinţele umane poate varia foarte mult, în funcţie de modelele culturale şi de tipurile de organizare care predomină în societate. Pe acest lucru îşi pot baza munca cei care încearcă să îmbunătăţească omul: fiinţele umane nu sunt condamnate, din cauza constituţiei lor biologice, să se anihileze unele pe altele sau să fie la cheremul unei sorţi crude, auto-impuse.

Dacă ne întrebăm cum ar trebui schimbate structura societăţii şi atitudinea culturală a omului, pentru a face viaţa umană pe cât de satisfăcătoare posibil, ar trebui să ne amintim constant că există anumite condiţii pe care nu le putem modifica. Aşa cum am menţionat înainte, natura biologică a omului nu este modificabilă sub nicio formă. Mai mult, dezvoltarea tehnologică şi demografică a ultimelor câteva secole a creat condiţii persistente. În societăţi relativ dense, care beneficiază de bunuri indispensabile existenţei lor continue, este absolut necesară o divizare extremă a muncii şi o centralizare la nivel înalt a aparatului productiv. Timpul în care indivizii sau grupurile relativ mici puteau fi complet auto-suficienţi – deşi, uitându-ne înapoi, pare idilic – a apus pentru totdeauna. Este doar o mică exagerare să afirmăm că omenirea constituie chiar şi acum o comunitate planetară de producţie şi consum.

Am atins punctul în care poate că voi indica pe scurt ceea ce, în opinia mea, constituie esenţa crizei timpului nostru. Aceasta priveşte relaţia dintre individ şi societate. Individul a devenit mai conştient ca niciodată de dependenţa lui de societate. Dar el nu consideră această dependenţă ca pe ceva pozitiv, ca pe o legătură organică, ca pe o forţă protectoare, ci, dimpotrivă, ca pe o ameninţare la adresa drepturilor sale naturale, sau chiar la adresa existenţei sale economice. Mai mult, poziţia sa în societate îi accentuează pornirile egoiste de schimbare, pe când pornirile sociale, care sunt, natural, mai slabe, se deteriorează progresiv. Toate fiinţele umane, indiferent de poziţia în societate, suferă de acest proces de deteriorare. Prizonieri inconştienţi ai propriului egoism, se simt nesiguri, singuri şi privaţi de plăcerea naivă, simplă şi nesofisticată de a trăi. Omul poate găsi un scop în viaţă, cât de scurtă şi efemeră ar fi, doar dacă este devotat societăţii.

Anarhia economică a societăţii capitaliste aşa cum există ea astăzi este, în opinia mea, adevărata sursă a răului. Vedem în faţa noastră o uriaşă comunitate de producători ai cărei membri încearcă neîncetat să se priveze unii pe alţii de roadele muncii lor colective – nu prin forţă, ci în conformitate cu regulile stabilite legal. Este deci important să realizăm că mijloacele de producţie – adică întreaga capacitate productivă necesară pentru producerea bunurilor de consum, precum şi a unor bunuri-capital în plus – pot fi legal, şi, în mare parte, sunt, proprietatea privată a unor indivizi.

De dragul simplificării, în ceea ce urmează îi voi numi “muncitori” pe toţi cei care nu au în proprietate nicio parte din mijloacele de producţie – deşi asta nu corespunde în totalitate înţelesului obişnuit al termenului. Proprietarul mijloacelor de producţie este în poziţia de a cumpăra forţă de muncă de la muncitor. Folosind mijloacele de producţie, muncitorul produce noi bunuri care devin proprietatea capitalistului. Punctul esenţial al acestui proces este relaţia dintre ceea ce produce muncitorul şi ceea ce primeşte în schimb, amândouă fiind măsurate în termenii valorii reale. Până acum, în contextul în care contractul muncii este “liber”, ceea ce primeşte muncitorul nu este determinat de valoarea reală a bunului pe care îl produce, ci de nevoile sale minime şi de cererea capitalistului de forţă de muncă în relaţie cu numărul de muncitori care concurează pe acelaşi post. Este important să înţelegem că şi numai în teorie plata muncitorului nu este determinată de valoarea produsului său.

Capitalul privat tinde să fie concentrat în câteva mâini, lucru cauzat parţial de concurenţa dintre capitalişti, şi parţial din cauză că evoluţia tehnologică şi diviziunea crescândă a muncii încurajează formarea de unităţi de producţie mari în defavoarea celor mici. Rezultatul acestor dezvoltări este o oligarhie de capital privat, o enormă putere care nu poate fi înlăturată eficient nici de o societate democratică organizată politic. Acest lucru este adevărat, dat fiind că membrii corpurilor legislative sunt selectaţi de partidele politice, finanţate în mare parte, sau influenţate în alt fel, de capitaliştii privaţi, care separă electoratul de clasa politică. Consecinţa este că reprezentanţii populaţiei nu protejează de fapt interesele secţiunilor defavorizate ale societăţii. Mai mult, în condiţiile actuale, capitaliştii privaţi controlează inevitabil, direct sau indirect, principalele surse de informare (presa, radioul, educaţia). Este deci extrem de greu şi, în cele mai multe cazuri, de-a dreptul imposibil, pentru cetăţeanul-individ să ajungă la o concluzie obiectivă şi să profite inteligent de drepturile sale politice.

Situaţia care predomină într-o economie bazată pe proprietatea privată a capitalului este caracterizată de două principii importante: primul, mijloacele de producţie (capitalul) sunt deţinute privat şi proprietarii dispun de ele aşa cum consideră de cuviinţă; al doilea, contractarea muncii este liberă. Desigur, nu există o societate pur capitalistă din acest punct de vedere. Ar trebui luat în calcul şi faptul că unii dintre muncitori au reuşit să îşi asigure o formă oarecum îmbunătăţită a “contractului liber de muncă”, prin lungi şi amare lupte politice. Dar, pe ansamblu, economia actuală nu diferă cu mult de capitalismul “pur”.

Producţia este generată pentru profit, nu pentru consum. Nu predomină principiul că toţi cei capabili şi dornici de muncă vor găsi un loc de muncă; există aproape întotdeauna o “armată de şomeri”. Muncitorul trăieşte cu teama constantă că îşi va pierde locul de muncă. Dat fiind că muncitorii neangajaţi şi cei prost plătiţi nu oferă un mediu de piaţă profitabil, producţia de bunuri de consum este restricţionată şi consecinţa este constituită de o mare suferinţă. Progresul tehnologic rezultă frecvent într-o rată şi mai mare de şomeri, şi nu în uşurarea poverii muncii pentru noi toţi. Motivul profitului, alături de competiţia dintre capitalişti, este responsabil pentru o instabilitate în acumularea şi utilizarea capitalului, lucru care duce la depresiuni grave şi crescânde. Competiţia nelimitată duce la o imensă risipă de muncă şi la ciuntirea conştiinţei sociale a indivizilor pe care i-am menţionat mai înainte.

Lucrul pe care îl consider cel mai rău la capitalism este această ciuntire a indivizilor. Întregul nostru sistem educaţional suferă de acest rău. I se inoculează studentului o atitudine competitivă exagerată, şi este antrenat să venereze ahtierea după succes, acest lucru făcând parte din pregătirea pentru viitoarea lui carieră.

Sunt convins că nu există decât un singur mod de a elimina aceste rele grave, şi anume stabilirea unei economii socialiste, împreună cu un sistem educaţional orientat spre ţeluri sociale. Într-o astfel de economie, mijloacele de producţie sunt în proprietatea societăţii înseşi şi sunt utilizate planificat. O economie planificată, care ajustează producţia în funcţie de nevoile comunităţii, ar distribui toată munca tuturor celor capabili să muncească şi ar garanta existenţa fiecărui bărbat, a fiecărei femei şi a fiecărui copil. Educarea individului, în plus faţă de promovarea abilităţilor sale înnăscute, ar încerca să-l transforme în spiritul responsabilităţii faţă de ceilalţi oameni, în loc de a-l învăţa să glorifice puterea şi succesul din societatea noastră actuală.

Cu toate acestea, este necesar să ne amintim că o economie planificată nu este echivalentă cu socialismul. O economie planificată ar putea să fie însoţită de completa încătuşare a individului. Atingerea socialismului presupune soluţionarea unor foarte grele probleme socio-politice: cum este posibil, în ceea ce priveşte centralizarea majoră a puterii politice şi economice, să prevenim ca birocraţia să devină atotputernică? Cum se pot proteja drepturile individului pentru a asigura o contragreutate pentru puterea birocraţiei?

Se cere, în vremea noastră de tranziţie, o clarificare a scopurilor şi a problemelor socialismului. Dat fiind că, în condiţiile actuale, discuţiile libere şi neinhibate asupra acestor probleme au devenit un puternic tabu, consider fondarea acestei reviste ca pe un serviciu public important.

Stalin si principiul cutiei negre

Privita acum la peste jumatate de secol de la incheierea sa, in momentul in care contrarevolutia mondiala pare invingatoare pretudindeni, era Stalin, se reveleaza ca o epoca de o insemnatate istorica exceptionala, a carei substanta ideologica si morala trebuie analizata si clarificata obiectiv, fara partinire sau resentimente pentru a ne intelege istoria, prezentul ori pentru a ne intrezarii viitorul.

Daca revolutia din Octombrie a lui Lenin ramane cel mai important eveniment istoric al secolului XX, personalitatea cea mai importanta a aceluiasi secol, cel mai iubit si cel mai urat om deopotriva, cel mai contestat si cel mai adulat, cel mai demonizat atat de prietenii cat si de dusmanii socialismului este fara indoiala I.V. Stalin. Nu stim daca ceea ce se spune despre crimele regimului sau este adevarat, sau daca aceste crime sunt inventate de dusmanii sai pentru compromiterea sa, dar stim cu certitudine, oricat ar dori detractorii sai sa nege, meritul sau in marea inclestare care a pus capat regimurilor nazifasciste, eliberand Europa de barbarie.

In zilele noastre a vorbi ne negativ, in spiritul adevarului, despre Stalin este echivalentul incercarii de a lua partea diavolului. Eticheta de stalinist sau neostalinist este folosita fara discernamant si se vrea un sinonim pentru totalitar. Exemplu este Ceausescu al carui regim este unanim numit stalinist, desi este evident ca Ceausescu mergand pe linia hrusciovisto-dejista a fost un antistalinist notoriu, in timpul domniei sale Stalin fiind tratat ca si cum nu ar fi existat vreodata, condamnat la moarte civica.Ceausescu nu a fost decat executorul testamentar al antistalinismului lui Dej ducand apoi la paroxism un national comunism personal. Dej s-a laudat adesea ca el a reusit destalinizarea Romaniei inaintea lui Hrusciov.

Intrebarea care se pune in atare coditii este cum putem judeca obiectiv o astfel de epoca si o astfel de personalitate fara sa ne lasam prinsi in valtoarea pasiunilor politice ori sa ne lasam furati de vartejul ametitor al speculatilor ideologice. Noi credm ca putem porni in demersul nostru de la principiul cutiei negre.

Cutia neagra se defineste ca un spatiu inchis la care nu avem acces si in care nu stim ce forte actioneaza, ce procese au loc, dar pe care dorim sa le aflam, sa le deslusim analizand datele de intrare si datele de iesire.
Cu alte cuvinte necunoscutele se afla in interiorul cutiei negre iar cunoscutele sunt ce intra in cutie si ce iese de acolo. In functie de modificarea datelor de intrare masurate la iesire putem trage concluzii referitoare la ce anume se petrece in interiorul cutiei negre.

Putem extinde acest concept de cutie neagra la scara istorica facand un efort de imaginatie si pretinzand ca nu stim cine a fost Stalin si nici ce s-a intamplat cu adevarat in timpul cat el s-a aflat la carma evenimentelor, deci vom incerca sa investigam si sa evaluam evenimentele istorice petrecute in intervalu 1924-1953 comparand datele de pornire cu datele finale, situatia Uniunii Sovietice in 1924 si situatia Uniunii Sovietice in 1953.

Stalin mosteneste de la Lenin o Uniune Sovietica in agonie, macinata de razboul civil abia incheiat, izolata pe plan international si pandita ca o prada de dusmanii din exterior cat si din interior. Cei mai buni si mai devotati membri ai partidului isi sacrificasera viata in timpul razboiului civil, locul ramas liber fiind ocupat in graba de elemente carieriste, oportuniste, neinsufletite de idealurile flamurii rosi. NEP-ul infometa orasele si ameninta cu reinstaurarea capitalismului la tara, unde kulacii bogati faceau legea si luptau sa se emancipeze de sub controlul bolsevicilor.Toata constructia socialista a revolutiei din Octombrie pentru care cursese o mare de sange era amentita cu rasturnarea de inapoierea industriala si de agricultura parcelara ce amenintau sa devina de nedepasit. In plus Uniunea Sovietica era supusa blocadei economice de catre puterile imperialiste ale vremii.

Politica lui Lenin numita de el insusi “Doi pasi inainte, unul inapoi” se blocase in pasul de dinapoi si ameninta sa ramana asa pentru multa vreme sau chiar sa mai faca cativa pasi inapoi, cum ar fi dorit Buharin si adeptii sai.
Rivalitatatea doctrinara si lupta pentru putere ce statea pe pragul sa izbucnesca fatis intre cei doi corifei ai revolutiei Stalin si Trotsky avea darul sa ingreuneze si mai mult situatia tanarului stat sovietic.

Incercand sa concluzionam situatia Uniunii Sovietice se caracteriza la moartea lui Lenin prin uriasa inapoiere economica, stituatie politica instabila, blocada economica internationala. Revolutia mondiala pe care mizase Lenin si Trotsky esuase in Germania completand un tablou sumbru ce preconiza un viitor la fel de nefast.

Prin contrast, 1953, anul mortii lui Stalin, gaseste Uniunea Sovietica pe a doua pozitie in ierarhia mondiala de forte imediat in spatele Statelor Unite. Ba chiar in unele domenii stiintifice cum ar fi rachetele si explorarea cosmosului savantii sovietice se aflau inaintea celor americani. Santajat cu bomba atomica de imperialistii americani, Stalin reuseste sa doteze poporul sovietic cu arme atomice in 1949, iar in 1954 are loc prima explozie a unei bombe cu hidrogen sovietice. La granita de vest a Uniunii isi facusera aparitia, in urma infrangerii nazifascismului intr-o inclestare pe viata si pe moarte fara asemuire in istorie, democratiile populare est-europene ce formau impreuna lagarul socialist. Visul lui Lenin fusese implinit doar pe jumatate pentru ca doar in jumatate din Germania constructia socialista isi incepea drumul. Popoarele asuprite din intreaga lume, angajate pe intreg mapamondul in lupta pentru eliberarea din ghearele colonialismului vedeau in Uniunea Sovietica, perceputa ca dusmanul de moarte al imperialismul, un aliat de nadejde, dispus sa le sprijine in plan moral si material.
Uniunea Sovietica era tara cu cei mai multi savanti la mia de locuitori, poseda o industrie moderna cu ramuri ce pe alocuri detineau suprematia mondiala, o agricultura intensiva complet colectivizata, irigata si mecanizata ce asigura consumul intern si putea furniza cantitati considerabile pentru export.
Uniunea Sovietica era un stat socialist consolidat in care cetatenii sai aveau acces gratuit la toate formele de invatamant, ingrijire medicala gratuita, drept la munca si locuinta grantat.
Si nu in ultimul rand Uniunea Sovietica era in acele vremuri campioana luptei pentru eliberare si emancipare a clasei muncitoare din statele capitaliste.

Cu atat mai uluitoare sunt aceste realizari economice si sociale cu cat razboiul declansat de Hitler contra Uniunii Sovietice a reusit sa distruga 55 % din structura industriala a tarii. Oare cat de mult s-ar fi dezvoltat Uniunea Sovietica fara razboi, fara pierderile umane masurate in milioane.de morti si raniti.


Analiza acestor date coroborata cu faptul ca nici o natiune, nici un stat nu a mai cunoscut un progres atat de amplu intr-un timp atat de scurt, 29 de ani, in toata istoria multi milenara a omenirii ne conduce la concluzia ca NIMENI nu a dovedit mai clar, mai consecvent, mai cu tarie decat Stalin forta si superioritatea oranduirii socialiste.

Privita prin prisma practicii social-istorice a timpului scurs de la moartea sa pana in prezent vedem ca orice deviere de la linia lui Stalin, indiferent ca s-a numit maoism, hrusciovism, titoism, ceausism sau oricum altfel, ca a fost la dreapta sau la stanga, de orientare nationala sau internationala n-a facut decat sa serveasca interesele ascunse sau fatise ale dusmanilor socialismului ducand in final la prabusirea acestuia si la reinstaurarea capitalismului.

Prioritatea zero a stangii adevarate

Scopul luptei politice a stangii autentice este rasturnarea capitalismului.
Prioritatea zero a celor ce lupta incolonati in adevarata stanga este rasturnarea acestui sistem, profund injust, inuman, generator de razboaie devastatoare, plin de contradicti insurmontabile.
Alienarea, fetisizarea banului, deculturalizarea maselor, erodarea substantei etice a comunitatilor, aservirea economica, iata numai cateva din tarele capitalismului.
Acest mare bolnav al planetei, tinut in carca de clasa muncitoare, nu mai merita sa traiasca.
Deci stanga pleaca de la o realitate, de la o stare de fapt, de la o suferinta reala si isi propune siesi si celor ce o urmeaza sa cladeasca o societate demna de cuvantul OM.
Azi intrebarea Sfinxului este capitalism sau barbarie ?

TISMANEANU versus STALIN

Ura lui Tismaneanu fata de Stalin este ura plina de invidie a unui pigmeu neinsemnat fata de un urias. Iata pe scurt meritele lui Stalin, marele aparator al clasei muncitoare:

1. Preia in 1924 o tara in agonie, devastata de razboiul [Citeste] civil abia incheiat, intr-o stare de inapoiere economico-sociala comparabila cu India si o aduce in 1940 in randul puterilor industrial-agrare din Europa.

2. Il invinge pe Hitler, cel mai aprig dusman al civilizatiei umane, intr-o inclestare apocaliptica, fara precedent in istorie lucru ce face ca statura sa capete dimensiuni mitologice.

3.Face din URSS a doua mare putere a lumii si ingradeste pentru decenii expansiunea imperialismului yankeu.

Iata prin comparatie singura realizare a lui Tismaneanu: isi ridica in fiecatre luna solda de agent CIA.

IN APARAREA LUI STALIN

W. B. Bland

Astazi oricine se autodenumeste marxist-leninist accepta teza ca in ultimii sai ani Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a fost dominat de revizionisti- oameni care se declarau marxisti-leninisti dar in realitate denaturau marxism-leninismul pentru a servi interesele unei clase capitaliste embrionare.

Intrebarea care se pune, si unde inca mai exista dezacord, este cand s-a format majoritatea revizionistilor in PCUS ?

Astazi cei mai multi oameni cred ca acest lucru sa petrecut la congresul al 20-lea al PCUS, in anul 1956, atunci cand Hrusciov si-a lepadat masca de fals marxist-leninist.

Totodata exista motive intemeiate sa credem ca inainte cu multi ani de moartea lui Stalin survenita in 1953 conducerea sovietica era dominata de revizionisti ascunsi sau latenti.

De ce, de exemplu, Stalin care a jucat un rol atat de activ in miscarea comunista internationala pana in 1920 inceteaza sa o mai faca dupa 1926 ?

De ce publicarea lucrarilor lui Stalin programata pentru 60 de volume se opreste la la volumul 13 in 1949 cu 4 ani inaintea mortii lui Stalin ?

De ce nu a fost Stalin intrebat asupra raportului Comitetului Central la Congresul al 19-lea al PCUS ?

De ce in ultimele sale scrieri Stalin se limiteaza la teme ca lingvistica si critica unui manual de economie – subiecte care ar putea fi considerate inofensive, in loc sa declanseze un atac la adresa revizionistilor ascunsi ?

De ce guvernul sovietic a surprins opinia publica in 1947 prin schimbarea brusca a politicii sale externe acceptand propunerea americana de divizare a Palestinei, ce s-a dovedit atat de dezastruoasa pentru natiunile din Orientul Mijlociu ?

Toate acestea capata sens daca – si numai daca – acceptam faptul ca inainte cu cativa ani de moartea sa, Stalin si apropiatii sai marxisti-leninisti erau in mimoritate in conducerea Uniunii Sovietice.

Existenta unei majoritati revizioniste in conducerea sovietica a fost ascunsa tocmai de “cultul personalitatii” pe care l-au construit in jurul lui Stalin.

Stalin insusi a criticat si ridiculizat acest “cult” cu numeroase ocazii. Insa el a continuat.

De aici se poate deduce ori ca Stalin era complet ipocrit ori ca era incapabil sa stopeze acest “cult”.

Initiatorul “cultului personalitatii” in jurul lui Stalin a fost in fapt Karl Radek care si-a recunoscut acuzatiile de tradare in mod public la procesul sau din 1937.

Un exemplu tipic de “cult” este acest citat datat 1936: “Pigmei mizerabili ! Si-au intins mainile impotriva celui mai mare om in viata, inteleptul nostru conducator, tovarasul Stalin.Va asigur, tovarase Stalin, ca vom mari vigilenta noastra stalinista, ca vom strange mai mult si mai aproape randurile in jurul Comitetului Central Stalinist si al marelui Stalin “

Autorul acestor cuvinte a fost acelasi Nichita Hrusciov care in 1956 a denuntat “cultul” ca o dovada a “vanitatii” si “puterii personale” ale lui Stalin.

Tot Hruscoiv a introdus termenul “vozhd” pentru al denumi pe Stalin - termen ce inseamna conducator, echivalentul termenului nazist fuhrer.

De ce au construit revizionistii acest cult al personalitatii in jurul lui Stalin ?

Pentru a camufla faptul ca nu Stalin si marxist-leninistii, ci ei – oponentii ascunsi ai socialismului, detin majoritatea in conducerea sovietica. Erau capabili de actiune - cum ar fi arestarea multor persoane nevinovate intre 1934 si 1938 ( cand ei controlau fortele de securitate) si in subsidiar sa blameze aceste “incalcari ale legalitatii socialiste “ sub Stalin.

Stalin insusi intr-o discutie inregistrata cu scriitorul german Lion Feuchtwanger in 1936 s-a confesat acestuia ca acest “cult al personalitatii” a fost orchestrat de inamicii sai politici.

Citam:

“……….cu scopul de a-l discredita la o data ulterioara”

Este clar ca “suspiciunea patologica” a lui Stalin la adresa catorva colegi de ai sai, blamata atat de vehement de Hrusciov in discursul secret la al 20-lea congres al PCUS nu era patologica de loc.

Asupra unei afirmatii atat Stalin cat si revizionistii sunt de acord: In timpul lui Stalin au aparut erori judiciare ce au condus la asasinarea unor oameni inocenti cu participarea justitiei.

Revizionistii, desigur, sustin ca Stalin este responsabil pentru erorile judiciare.

Dar aici este o contradictie

Hrusciov insusi spune in discursul secret din 1956 si citam:

“Problema este complicata aici, de faptul ca toate acestea au fost facute pentru ca Stalin era incredintat ca erau necesare pentru apararea intereselor clasei muncitoare impotriva comploturilor inamicilor. El a vazut lucrurile de pe pozitiile clasei muncitoare, in interesul victoriei socialismului”

Dar numai un om bolnav mental poate concepe ca arestarea unei persoane inocente poate servi socialismului. Si taoate evidentele ne arata ca Stalin si-a pastrat intacta capactatea mentala pana la moarte.

Dar contradictia se rezolva de la sine daca luam in calcul ca aceste asasinate judiciare nu s-au facut cu aprobarea lui Stalin si a marxist-leninistilor ci cu acordul revizionistilor ce se opuneau socialismului.

In procesul sau public, din 1938, fostul Comisar al afacerilor interne, Genrikh Yagoda, a pledat vinovat pentru acuzatia de a fi aranjat asasinarea precedesorului sau Vyacheslav Menzhinsky cu scopul de a-si asigura propia promovare inr-un post care sa-i asigure controlul asupra fortelor de securitate sovietice.

In concordanta cu propia sa marturisirea si-a folosit pozitia pentru a-i proteja pe teroristii responsabili de asasinarea marxist-lenistilor proeminenti apropiati ai lui Stalin, incluzandui pe liderul Leningradului Seghei Kirov si pe celebrului scriitor Maxim Gorky.

Cu scopul ca serviciul de informatii sa nu para inactiv, Yagoda a aranjat arestarea multor persoane care nu erau conspiratori, ci doar se dovedisera indiscrete.

Dupa arestarea lui Yagoda, consipratorii au resuit sa numeasca in locul sau alt conspirator, Nikolai Ejov, care a continuat si intensificat procesul initiat de precedesorul sau.

Datorita suspiciunilor lui Stalin si a aliatilor sai marxisti-leninisti ca serviciul secret actioneaza incorect – adica ii protejeaza pe vinovati si ii culpabilizeaza pe nevinovati- Stalin a inceput sa utilizeze secretariatul sau personal , condus de Aleksandr Poskrebyshev, ca pe o agentie privata de detectivi.

Dovezilor descoperite de acest secretariat şi transmise direct Partidului au dezvaluit că revizioniştii ascunsi, pentru a-si menţine acoperirea, erau obligaţi să aprobe arestarea de conspiratori reali, cum au fost Iagoda şi Ejov.

Ca urmare la initiativa personala a lui Stalin prietenul acestuia marxist-leninistul Laventi Beria a fost adus din Caucaz la Moscova pentru a prelua conducerea fortelor de securitate.

Sub conducerea lui Beria multi prizonieri politici arestati de Yagoda si Ejov au fost eliberati si reabilitati asa cun mentioneaza si presa occidentala a vremii.

Intrebarea care se pune acum e urmatoarea:

Daca revizionistii erau in majoritate inca de la inceputul anilor 1930 de ce ei nu au intreprins nimic pe calea inlaturarii socialismul pana in anul 1956, dupa moartea lui Stalin ?

Raspunsul scurt este ca ei au incercat sa inlature socialismul dar au esuat.

La începutul anului 1940, economiştii Eugen Varga şi Nikolai Voznsensky au publicat doua carti in care si-au expus in mod public programele revizioniste dar ambele au fost

rapid combatute hotarat de marxisti-leninisti.

Desigur e necesar sa nu fie exagerata masura erorilor judiciare.

In 1960, propaganda antisovietica publicata initial in Germania nazista, a fost reluata de Robert Conquest, membru al serviciilor secrete britanice, insa de aceasta data sub mantia de respectabilitate conferita de celebra Universitate Harvard. In cartea sa aparuta in 1969, intitulata “Marea Teroare” Robert Conquest socoteste numarul victimelor lui Stalin intre 5 si 6 milioane.

Dar in 1980 Conquest lanseaza alegatia ca in 1939 ar fi existat intre 25 si 30 de milioane de prizonieri politici in Uniunea Sovietica, iar in 1950 numarula acestora s-ar fi ridicat la 12 milioane.

Dar cand sub Gorbaciov au fost deschise arhivele Comitetului Central al PCUS si puse la dispozitia cercetatorilor s-a constatat ca numarul prizonierilor in 1939 era de 454.000 si nu de ordinul zecilor de milioane asa cu clama Conquest.

Iar daca adunam la aceasta cifra numarul detinutilor de drept comun ajungem la cifra de 2.5 milioane adica 2.4 % din populatia adulta a Uniunii Sovietice.

Prin contrast in SUA in 1996 se aflau in detentie 5.6 milioane de oameni adica 2.8 % din totalul populatiei adulte

Deci numărul de prizonieri din SUA de azi este cu 3 milioane mai mare, decât cel mai mare număr de prizonieri care au fost vreodată în Uniunea Sovietica.

In ianuarie 1953 cu trei luni inaintea mortii lui Stalin, noua doctori ce activau la Kremlin au fost arestati sub acuzarea de ucidere a unor lideri proeminenti, incluzandul aici pe Andrei Zhdanov in 1948 , prin rele tratamente aplicate intentionat.

Chestiunea a iesit la iveala ca urmare a denutului facut de o femeie doctor Lydia Timashuk. Cercetarile au scos la lumina ca medicii acuzati de crima faceau parte dintr-o conspiratie in legatura cu organizatia sionista americana JOINT .

Presa occidentala a reltat si a insistat asupra faptului ca multi lideri proeminenti sovietici au fost anchetati in legatura cu acest caz.

Dar inainte ca ancheta sa ajunga la tribunal Stalin a murit.

Enver Hoxha proeminentul lider marxist-leninist albanez, neobosit oponent al revizionistilor si cunoscut ca un om care nu vorbeste fara temei – a marturisit faptul ca liderii revizionisti sovietici au admis ba chiar s-au laudat in fata sa cu asasinarea lui Stalin. Si noi stim ca fiul lui Stalin a fost la randul sau arestat si intemnitat pentru ca a sustinut ca tatal sau a fost asasinat ca urmare a unui complot.

Mai mult, doctorii arestati au fost eliberati si reabilitati.

Apoi Laventi Beria – amenintarea numarul doi in ochii revizionistilor dupa Stalin- a fost arestat printr-o lovitura de stat, judecat in secret si executat.

A fost deschis drumul pentru conspiratorii revizionisti ce au putut actiona fatis, expulzandu-i pe marxisti-leninisti din functiile de conducere ale partidului si facand astfel primi pasi pe calea restaurarii capitalismului.

Concluzii

Aceasta este imaginea lui Stalin care rezulta din analiza obiectiva a faptelor.

Este imaginea unui mare marxist-leninist care a si-a inchinat viata pentru cauza socialismului si apararea intereselor clasei muncitoare.

Este imaginea unui mare marxist-leninist care desi inconjurat de tradatori revizionisti a reusit in timpul vietii sale sa previna o tradarea majora din partea acestora a intereselor clasei muncitoare pe care o iubea si sa stavileasca restaurarea capitalismului pe care il ura.

Noi care in toate tarile avem datoria sa recladim miscarea internationalist comunista trebuie sa avem in vedere apararea lui Stalin ca punct principal din apararea marxism-leninismului.

Nu poate fi compliment mai mare pentru cineva care aspira sa devina Marxist-Leninist decat sa fie numit stlinist.

ECONOMIA PLANIFICATA

Ce trebuie subliniat cu tarie si repetat pana ce toata lumea va intelege, este ca Romania inainte de 1989 nu a fost un stat socialist autentic al clasei muncitoare, ci un stat socialist degenerat in care clasa muncitoare era oprimata si exploatata de o birocratie industriala si de partid ce n-avea ninic in comun cu marxismul si comunismul. Regimul asa zis comunist era un capitalism de stat, iar Ceausescu un lider cu veleitati mai mult legionare decat internationalist-marxiste. Pendularea lui Ceausescu intre Moscova si Washington mersul sau pe sarma subtire a politicii internationale a ajutat totusi Romania care a reusit sa obtina avantaje economice de la cele doua superputeri ale vremii.Insa cea mai mare invatatura pe care o avem de tras din istoria recenta si pe care orice om de bun simt nu o poate nega este superioritatea covarsitoare a economiei planificate fata de economia de piata.

Iata in linii mari realizarile economie planificate:

1.INDUSTRIALIZAREA Romaniei
2.AGRICULTURA intensiva si irigata
3.CONSTRUCTIA DE LOCUINTE ACCESIBILE pentru toti cetatenii tarii.
4.TRANSFORMAREA ROMANIEI DIN TARA DEBITOARE IN TARA CREDITOARE.

Iata realizarile economiei de piata:

1.DEZINDUSTRIALIZAREA tarii prin predarea industriei in mana capitalurilor straine
2.AGRICULTURA DE SUBZISTENTA.Distrugerea sistemului national de irigatii
3.EXPORT DE FORTA DE MUNCA hemoragia celui mai valoros capital, capitalul uman
4.CRIZA LOCUINTELOR.Cetatenii de rand nu mai au acces la locuinte fiind nevoiti sa plateasca chirie.
5.INGLODAREA TARII SI POPULATIEI IN DATORII.

Concluzia e clara iar Chomsky o spune limpede.In afara unui FANATISM piata in sine nu ofera nimic.

Mostenirea lui Ceausescu

Acum se vede clar cata dreptate avea Ceausescu cand a fortat industrializarea Romaniei chiar cu sacrificarea bunastarii populatiei si chiar cu sacrificarea propiei vieti si cat de iresponsabili au fost cei care timp de 20 de ani au deschis larg portile capitalurilor straine. Bancile si multinationalele urmand logica profitului maxim nu au dat Romaniei decat locuri de munca prost platite, expatrierea integrala a profiturilor, sugrumarea concurentei autohtone, transformarea tarii intr-o piata de desfacere.N-am invatat nimic din lectiile istoriei.Capitalurile straine nu vin intr-o tara subdezvoltata sa o dezvolte, ele vin sa faca profit maxim, adica sa spolieze si sa jefuiasca, iar cand nu mai e nimic de luat se retrag. Daca aceste capitaluri ar contribui la iesirea din subdezvoltare atunci nu ar mai exista exista tari subdezvoltate.Departe de a contribui la dezvoltare, capitalurile straine intretin subdezvoltarea, o alimenteaza prin concurenta ucigatoare care o fac industriilor nationale, prin distrugerea monedelor locale, prin promovarea coruptiei pentru a-si inlesni interesele.Desi suntem in Europa din punct de vedere geografic ca profil economico-social ne indreptam spre America-latina sau Africa.Vechii liberali isi dadeau foarte bine seama de asta cand au lansat lozinca “prin noi insine”.Acum Romania se confrunta cu o dubla indatorare, indatorarea statului la FMI si indatorarea populatiei la bancile occidentale. Ceausescu dupa ce a platit datoria externa a Romaniei a modificat constitutia in sensul ca a interzis contractarea de noi datorii. Stia el ce stia! Personal nu cred ca exista iesire pentru Romania in actuala conjunctura geopoltica.
Ceausescu ne-a lasat mostenire un stat la cheie: fara datorii, cu o industrie puternica, o agricultura irigata si intensiva.Noi in douazeci de ani am pierdut totul, inclusiv independenta statului. Tara s-a depopulat ,patru milioane de oameni lucreaza in strainatate,s-a inglodat in datorii insurmontabile,s-a aservit imperialismului american (vezi cazul inchisorilor CIA).

Vinovatia presei

E foarte bine ce se intampla in redactia de la Cotidianu. Toata presa din Romania indiferent de forma in care apare: scrisa, online, televizata este corupta, aservita politic, sursa a degradarii morale a natiunii.Tot ce se intampla rau in tara asta in plan etic:crime oribile, desfrau, manelizare, subdezvoltare culturala se datoreaza exclusiv presei. Ea a faurit cadrele, modelele, idolii in care ne miscam, actionam, credem. Din aceasta cauza, inchiderea unui ziar in loc sa fie o tragedie sau o drama a unor oameni ramasi fara slujbe si fara mijloace materiale este pentru mintile lucide un motiv de bucurie.Daca ar fi sa se inchida toata presa, ar fi ca si cum s-ar opri vijelia si ar rasari soarele. Nu exista ilustrare mai buna a tezei hegeliene a negarii negatie decat libertatea presei. Aceasta libertate contine in sine germenii propriei distrugeri. Ea este purtatoarea agentilor patogeni ai infectiei morale ce a cuprins Romania si din pricina careia suferim cu totii: tineri sau batrani, femei sau barbati. Tratarea bolii nu se poate face decat mergand la cauza ce a generat-o. Trebuie inchis robinetul asazisei libertati a presei. Spre binele nostru al tuturor trebuie reinstaurata cenzura societatii asupra celor ce isi permit sa o manipuleze mediatic.Si inca un argument. Nu se bate presa cu pumnul in piept ca tot ce face, tot ce spune este de utilitate publica, de maxima importanta sociala ? Si daca este asa, cum pretinde ea, atunci de ce acest lucru capital pentru societate sa se afle in mana unor particulari venali, ce se folosesc de el dupa bunul plac.Nu ar fi oare mai bine ca presa sa se afle in intregime in propietate publica si sub cenzura societatii ale carei interese ar trebuii sa le slujeasca ?

Dialoguri

Iulian Atomei isi exprima urmatoarea opinie:

În Occident marile averi s-au făcut în zeci şi sute de ani la noi în aproape 20 de ani au apărut milionari în euro ,miliardari în euro. Cum au putut apare numai prin intermediul şi cu complicitatea oamenilor politici. Mai ştim şi noi de Ordonanţe de urgenţă valabile 24 de ore cât să treacă marfa prin vamă, În 1990 un mare tenismen român vine la Braşov să facă afaceri în România, avea la acea vreme o avere estimată la 40 milioane de dolari, acum are o avere estimată la peste 3 miliarde de euro.Tot în 1990 un Paznic la Fabrica de Bere din Gherla accidentat la un picior după aproape 20 de ani are monopolul salubrităţii în Cluj,Timişoara şi 3 sectoare din Bucureşti, trusturi media. Cum au făcut acesti oameni averile în mod cinstit, nu se vede de la o poştă că la limita legii, cu complicitatea aceloraşi şi veşnici oameni politici. de ce avem un nivel de trai şi economic foarte scăzut tot din cauza oamenilor politici, care au acceptat distrugerea economică şi scăderea constantă a nivelului de trai. Ştiaţi că din România dispar 4-5 miliarde de euro în fiecare an, cum tot cu complicitatea aceloraşi politicieni.,aşa au apărut vile în Franţa,Elveţia,Spania,Italia.De aia îndrăzneşte unul ca domnul Loco să Fie arogant.Dar să nu uite că unii dintre noi ne-am născut înainte de 1990.

noi raspundem:

Draga Iulian,
ai perfecta dreptate cand descri plastic modul de reinstaurare a capitalismului in Romania. Cu totii resimtim un sentiment de nedreptate dea dreptul sufocant cand vedem cum oameni fara nici un merit si nici o virtute ocupa pozitii sociale inalte. In ce priveste prima ta afirmatie ca in Occident marile averi sau facut in zeci si sute de ani in mod onest am cateva observatii:
1.Proudhon sustine si demonstreaza in lucrarea sa Ce este propietatea ?, teza ca " Orice propietate este un furt " .Nu comentez pentru ca sunt bine cunoscute argumentele sale.
2.In Occident capitalismul timpuriu a luat nastere pe ramasitele feudalismului caracterizat prin faramitarea pamantului si a celorlalte mijloace de productie, prin impunerea violenta a modului de productie industrial, bazat pe productia de bunuri pe scara larga. Aceasta transformare a propietatii minuscule a multora intr-o uriasa propietate a catorva, expropirea pamanturilor maselor populare largi, ingrozitoarea deposedare a acestora de mijloacele sale de subzistenta si de uneltele sale de munca constituie preistoria capitalului . Ea s-a facut prin metode violente, cu vandalismul cel mai necrutator si sub impulsul patimilor celor mai infame, mai meschine si mai odioase dupa cum scrie Marx.
Si tot el spune mai departe in lucrarea Tendinta istorica a acumularii capitaliste: In acest proces istoric de afirmare a capitalismului un capitalist rapune un numar mare de alti capitalisti.[...] Odata cu micsorarea continua a numarului magnatilor capitalului , care uzurpa si monopolizeaza toate avantajele acestui proces de transformare, creste mizeria, asuprirea, inrobirea, degradarea, exploatarea clasei muncitoare[...]
Nu mai retin ce economist englez remarca prin anul 1840 ca situatia muncitorilor care lucrau atunci in industria bumbacului din punctul de vedere al hranei zilnice era mai proasta decat a detinutilor din puscarii.
3.Occidentul si-a cladit mare parte din averea si bunastarea sa din inrobirea si exploatarea comerciala a altor popoare. Chiar si azi, sa ne uitam ce ravagii face exportul de capital in tarile mai putin dezvoltate cum este tara noastra. Ce a castigat Romania de pe urma capitalistilor francezi de la Carrefour de exemplu. Niste locuri de munca prost platite si multe zeci sau sute de milioane de euro ce s-au scurs peste granita sub forma repatrierii profitului. Peste tot unde intra ca in codru, unde capitalurile autohtone nu le pot tine piept din cauza subdezvoltarii, capitalurile straine spoliaza si distrug fara mila economiile si monedele nationale ale tarilor victima.

Raspuns la mesajul uni mic intreprinzator

USOR MAI , NU VA MAI ARATATI FRUSTRARILE PERSONALE !!!!!!!! PT TOTI CEI CARE CRED CA PATRONII SUNT NISTE NENOROCITI --- AM INCEPUT AFACEREA IN CONSTRUCTII CU BANI IMPRUMUTATI DIN BANCA (CASA GAJ),AM PLATIT MILIARDE IMPOZITE SI TAXE LA STAT , NU AM AVUT NICIODATA INTARZIERI CU PLATA TVA-ULUI SI A CARTILOR DE MUNCA SI NICIODATA NU AM INTARZIAT CU SALARIUL CATRE ANGAJATI . ASTA PT CA AM MUNCIT COT LA COT CU EI ,10-12 ORE PE ZI SI STIU CUM ESTE .IN MOMENTUL IN CARE MI-AM PERMIS AM ANGAJAT SEF DE SANTIER PT A PUTEA DEZVOLTA EU AFACEREA MAI BINE .EU VIN PRIMUL LA FIRMA 07.30 SI PLEC ULTIMUL 23-24.00 IMPREUNA CU SOTIA MEA .NU STIM CE ESTE ODIHNA SI CE ESTE VIATA DE FAMILIE .IN VREMURILE BUNE PLATEAM 15-30 MIL SALARII , IESEAM CU ANGAJATII LA IARBA VERDE , DADEAM PRIME . ACUM AM DE ALES INTRE A DA AFARA 15 DIN 30 SI A DA ACELEASI SALARII SAU A-I TINE PE TOTI SI A DA SALARIILE DE CARE VORBEAM. VOI ,,DESTEPTILOR,, CE ATI FACE IN LOCUL MEU? IAR DACA AM CASTIGAT MILIARDE AM FACUT-O PT CA AM RISCAT SA-MI PIERD CASA , PT CA NU STIU CE INSEAMNA SA FACI O PLIMBARE PRIN PARC SAU SA STAI SEARA CU SOTIA SAU PRIETENII LA O TERASA . ASA CA NU MAI HULITI ,FITI VOI IN STARE SA FACETI CEVA IN VIATA , SA VEDETI CUM ESTE SA RISTI SA RAMAI PE STRADA IN FIECARE LUNA DACA NU MERGE BUSSINES UL SI APOI SA VORBITI DESPRE CUM ESTE SA FII PATRON SI SA AI MILIARDE IN CONT !!!!!!! IAR DESPRE IMBOGATITII PESTE NOAPTE AVETI DREPTATE , ASTIA SUNT INFRACTORI , NU PATRONI!!!!! SA AVETI O ZI BUNA !!!!! SI DE MUNCA !!!

Draga Loco,
din cate spui vad ca esti un om de isprava si de toata lauda, care se zbate cu disperare sa faca ceva in tara asta blestemata. Eu nu-ti ascund pozitia mea politica, sunt marxist si militez pentru rasturnarea sistemului capitalist pe care il consider profund nedrept si inuman, responsabil de alienarea omului indiferent de pozitia sa sociala: patron sau angajat. Te-ai intrebat oare vreodata daca chiar merita sa-ti irosesti viata, "atunci cand dupa moarte rasplata nu v-asteapta" cum spune poetul, lucrand 12-14 ore pe zi la firma pana la epuizare. Vei spune, nu-mi pasa, lucrez pentru mine, sunt independent, fac ce vreau, ce imi place si asta imi e deajuns. Si daca ti-as demonstra ca toate astea nu sunt decat o iluzie ce ai zice atunci? Sa incepem cu prima afirmatie:lucrez pentru mine. Nu draga Loco, nu lucrezi pentru tine, ci esti si tu la randul tau angajat de un capitalist mai avut, pentru a executa o parte din lucrare, capitalist care si el la randul sau este angajat de un capitalist si mai mare. Iar tu, de data asta in calitate de firma, nu faci decat sa impartasesti soarta angajatilor tai. Numai ca de tine e mai rau decat de ei. Ei pot beneficia la greu de ajutor de somaj, de sprijinul moral al societatii, pe cand tu esti blamat iar majoritatea "prietenilor" iti doresc sa clachezi. Sa vedem daca esti independent. E limpede ca nu esti, caci daca ai fi, n-ai suferi din cauza crizei. Rezulta ca atarni nemijlocit de capitalistul care te angajeaza in calitate de firma. Numai ca esti ca un artist de circ care evolueaza fara plasa. Te sprijina statul cu ceva ? Nu, caci statul nu-i sprijina decat pe marii capitalisti pentru care tu te bucuri ca lucrezi. Ii pasa cuiva ce se intampla cu tine si cu muncitorii angajati de tine ? Nu. Iti da cineva inapoi miliardele care l-ai dat ca impozite si taxe si care au ajuns peste granita? Nu. Si acum sa tragem linie:
Deci pentru a fi lasat sa lucrezi pentru nustiu care capitalist a trebuit sa-ti pui casa gaj, sa risti sa dormi in strada si n-ai riscat numai soarta ta dar si pe cea a sotiei tale, ai angajat muncitori pe banii tai si pe riscul tau fara sa-ti garanteze nimeni nimic.
Iar acum trebuie sa te bati cu criza de unul singur si cu amenintarea de a fi expropiat daca ramai fara bani sa-ti platesti lizingurile sau creditele bancare.
Caci soarta micilor intreprinzatori e mai cruda decat s-ar parea la prima vedere ei fiind amenintati nu numai cu declasarea sociala dar si nemijlocit cu somajul.
Iata cum premiaza capitalismul pe cei ce muncesc.