Arestarea lui Dan Diaconescu pentru şantaj şi ameninţare dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de mult a decăzut, şi în ce mocirlă morală, ideea de presă în România. Pentru libertatea de exprimare s-a vărsat sânge tânăr şi nevinovat pe caldarâmul Pieţei Universităţii în 1989. Aceasta a fost una din revendicările majore ale mişcării decembriste.
Am ieşit cu toţii în stradă pentru a ne putea exprima liber, fără cenzură, fără teamă, pentru asta am înfruntat gloanţele, nu pentru lichidarea socialismului, nu pentru introducerea şomajului, nu pentru introducerea inegalităţilor sociale abisale, nu pentru predarea ţării imperialismului occidental, nu pentru ca un jurnalist sau altul, fără scrupule fără etică şi fără Dumnezeu, să poată aduna în timpul scurs de atunci yahturi pe riviera franceza, rolls-royce-uri, vile în Primăverii, blocuri în Băneasa şi în străinătate, sume uriaşe în conturi în timp ce majoritatea romanilor sunt aduşi în pragul disperării şi înfometării de politicile antinationale şi de curbele de sacrificiu. Cei ce s-au jertfit pentru libertate nu şi-au putut închipui nici măcar o secunda că ceea ce cereau plătind cu preţul vieţii lor se va transforma într-un coşmar insuportabil, că ea, libertatea oferită de capitalism, va înghiţii cum înghite o baltă stătută un pumn de sare, orice virtute, orice tresărire de conştiinţă, orice răbufnire de demnitate.Cei ce au urcat treptele carierei jurnalistice pe cadavrele celor căzuţi în decembrie în acea atmosfera de entuziasm şi încredere, printre ei numărându-se şi tânărul caracalean Dan Diaconescu, agitând flamura libertăţii presei, pozând în eroii lumii noi ce se dorea o lume a transparenţei şi a adevărului, s-au dovedit aproape toţi nişte carierişti ordinari, nişte oportunişti de joasa speţă, nişte arivişti bolnavi de imagine şi de adulaţie publică.
Presa creată de ei, după chipul şi asemănarea lor, după caracterul lor strâmb, după sufletul lor măcinat de ambiţii de parvenire şi ros de invidie fata de talentul autentic, turnată în formele capitalismului corporatist şi decadent este ceea ce avem astăzi înaintea ochilor. O uriaşă maşină a îndobitocirii, a spălării creierelor, a manipulării,a dezinformării, a trecerii sub tăcere premeditată, a pervertirii şi falsificării valorilor morale, finanţată din şantaj, ameninţare, troc politic. Ea este chipul în oglinda a clasei burghezo-politice ce se află la cârma României de doua decenii.
Dan Diaconescu, mogulul presei de scandal, cu aerul unui tânăr nevinovat şi parca surprins de agitaţia oamenilor mari din jurul sau, condus de mascaţi şi ridicând mâinile încătuşate deasupra capului ca un trofeu, a intrat zâmbind mefistofelic în clădirea tribunalului. Aici se va răfui cu o justiţie coruptă, clientelară, a cărei independenţă şi echidistanţă nu sunt decât vorbe în vânt. În sanctuarul justiţiei unde păşeşte acum mândru mogulul, zeiţa dreptăţii a fost detronată de zeul ban, apostazia slujitorilor ei făcându-se fără freamăt, fără zbucium, fără mustrări de conştiinţă.
Probele împotriva lui Dan Diaconescu sunt şubrede, inconsistente, lipsite de substanţă, simple vorbe. Din 2002 bossul incontestabil al ziaristicii pestilenţiale, idolul babelor şi al lumpenproletariatului, nu a semnat o singura hârtie, nu a pus o singura ştampila, şi desigur, a vorbit la telefon într-un cod indescifrabil, impenetrabil. Reţinându-l justiţia comite o regretabila eroare formala, dar ce uriaş act de Justiţie şi Dreptate profundă se înfăptuieşte în acelaşi timp. Dreptate divina !
După dreptul burghez Dan Diaconescu este nevinovat. El se constituie într-un capitalist onest a cărui avere fabuloasa nu trebuie justificată după legile statului român.
După justiţia proletară ce va să vină, aceiaşi cu justiţia divina, Dan Diaconescu merită condamnat pentru subminarea fiinţei morale a poporului roman prin falsificarea modelelor, valorilor, normelor şi ideilor morale, manipularea, dezinformarea şi înşelarea încrederii telespectatorilor în scopul distragerii atenţiei acestora de la problemele cu adevărat importante ale tarii, de la matrapazlâcurile şi marile fraude ale conducerii politice săvârşite în dauna buzunarului celor ce muncesc, trecerea sub tăcere în mod vinovat a marilor subiecte tabu cum ar fi: suprimarea independentei României după 1989, colonizarea României de către capitalul financiar străin şi consecinţele ei nefaste, prezenţa militară românească pe teritoriile altor ţări ca Afganistan, Irak etc. soldată cu pierderi de vieţi, în războaie care nu au nici o legătură cu poporul nostru ci numai cu imperialismul american, demascarea neocolonialismului economic occidental, batjocorirea şi compromiterea definitivă a ideii de presă liberă pentru care s-a murit în decembrie, însuşirea prin mijloace ilicite, frauduloase a unei averi de nabab în sumă de 33 de milioane de euro în timp ce telespectatorii săi în marea lor majoritate se lupta cu sărăcia şi mizeria cea mai neagra.
Iluzia constituționalității
Acum 6 zile
12 comentarii:
Sunt de acord cu toate învinuirile pe care le aduceţi lui Dan Diaconescu, tot ceea ce spuneţi este de bun-simţ.
Există însă o contradicţie între ceea ce afirmaţi în acest articol şi spusele dvs. mai vechi, credinţele dvs.
Pe de-o parte afirmaţi că aţi ieşit în stradă pentru libertate, pentru abolirea cenzurii, pe de altă parte spuneţi (pe blogul meu) că PCR a fost laş că nu a pus mâna pe arme pentru a-şi apăra existenţa şi idealurile.
Dictatura proletariatului nu e compatibilă, ca s-o spunem pe aia dreaptă, cu libertatea burgheză a presei, cenzura (măcar un control minim) nu poate fi desfiinţată. Mai ştiu că sunteţi stalinist. Stalinismul nu face casă bună cu libertatea cuvântului, este o formă a dictaturii proletariatului, în care controlul este strict, iar pedepsele aspre.
Nu vă lăsaţi dus de retorică! :)
Deşi nu sunt marxist, pot să fiu obiectiv şi să spun că poporului român i-ar fi fost cel mai bine în socialism, nu în talmeş-balmeşul de acum, şi când spun socialism, mă refer la cel naţionalist pe care l-au promovat Dej şi Ceauşescu, în opoziţie cu cel, de exemplu, de tip Ignatencu, antiromânesc, despre care aţi citit pe blogul meu.
Vă mulţumesc că cel puţin într-o privinţă, în ceea ce-l priveşte pe DD, sunteţi de acord cu mine. Apreciez acest lucru. In ce priveşte consecvenţa, iată cum stau lucrurile:
1.Idealurile comuniste şi Partidul Comunist Român nu sunt una şi acelaşi lucru cum nu este acelaşi lucru creştinismul cu biserica catolica.PCR s-a prăbuşit datorită faptului ca s-a îndepărtat nepermis de mult de valorile proletariatului, nu i-a înţeles ţelurile şi aspiraţiile sale spirituale, şi în acelaşi timp s-a apropiat prea mult de valorile burgheze tinzând să se constituie el însuşi ,sau o elită a sa, într-o noua clasa dominantă.
Democraţia, libertatea de expresie şi de conştiinţă, drepturile şi datoriile omului nu sunt numai valori burgheze, respinse de regimul proletariatului pe motivul ca ele aparţin burgheziei.Din contră, dictatura proletariatului este o faza tranzitorie a socialismului, de consolidare a puterii celor ce muncesc tocmai cu scopul de a desăvârşi democraţia şi de a adâncii libertăţile individuale fără îngrădirea dominaţiei de clasa.
2.Sunt stalinist în măsura în care stalinismul înseamnă luptă consecventă, intransigenţă fără ezitare dusă până în punctul sacrificiului suprem pentru cauza proletariatului de pretutindeni, împotriva birocraţiei şi a alienării partidului proletariatului, contra dominaţiei de clasă şi mai cu seamă contra celor două mari aberaţii criminale generate de capitalismul secolului douăzeci: fascismul şi imperialismul.
… Am avut odată un dialog cu dl Valerius, pe blogul d-sale, despre o societate marxistă/ socialistă. D-sa spunea că ar vedea ca o societate marxistă bună aceea în care ar funcţiona principiile democraţiei, ar exista libertatea cuvântului, care ar fi însă dublată de responsabilitatea asupra celor spuse şi ar exista alegeri libere, de exemplu, asta, bineînţeles, în condiţiile proprietăţii comune asupra mijloacelor de producţie. D-sa, în mod curajos, nu excludea nici posibilitatea ca societatea să treacă la economia de piaţă, dacă majoritatea şi-ar exprima voinţa în acest sens. Am admirat atunci curajul ideilor d-lui Valerius.
Cu marxismul sunt nişte mari probleme. Sunt probleme pe care dvs. şi dl Valerius, din cauza îndoctrinării, este posibil să nu le vedeţi. Ştiţi cum se spune: „nu se vede pădurea din cauza copacilor”. Câteva probleme:
- Marxismul îmi pare ceva artificial şi forţat prin comparaţie cu democraţia de tip occidental. Marxismul vrea să-i aducă pe toţi la un numitor comun, în timp ce democraţia de tip occidental acceptă o diversitate de opinii, de credinţe, de religii. Din punctul meu de vedere, marxismul ar trebui reformat şi să se limiteze numai la perfecţionarea , din punct de vedere calitativ, a societăţii socialiste, o societate în care ar exista proprietatea comună asupra mijloacelor de producţie şi în care ar fi perfecţionate încontinuu posibilităţile de dezvoltare ale individului şi societăţii, cu respectarea şi garantarea anumitor drepturi ale individului, cum ar fi cel al libertăţii practicării unui anumit tip de credinţă religioasă.
- Trebuie să se renunţe la ideea unei societăţi fără state şi clase, lucru care mi se pare o utopie. Statele trebuie să colaboreze pe baze egale. Trebuie să înceteze marxiştii să se uite la fosta URSS ca la o mamă pierdută. Rusia, comunistă sau nu, întotdeauna a fost un imperiu. Marxiştii trebuie să se uita în primul rând la ţările lor, să vadă ce pot să facă pentru ele. Ideea unui bloc economic, de tip CAER (similar UE de azi) nu e rea. Vorbind de Rusia, am urmărit ultima defilare, ce comemora vicoria în războiul împotriva Germaniei. S-a văzut acolo foarte clar ambiţiile unei Rusii imperialiste, care, de fapt,a fost întotdeauna aşa.
Marxismul românesc are o mare şansă acum. Dacă eu, care o duc satisfăcător, văd socialismul ca o posibilă cale de ieşire din situaţia oribilă de acum, în care ţara nu mai aparţine românilor, ci capitalului străin, cu atât mai mult ar putea fi convinşi şi cei care sunt mai împilaţi ca mine.
Dacă însă marxismul românesc va arunca pe piaţă idei antiromâneşti precum cele ale lui Petre Ignatencu, despre care am vorbit (eu chiar ştiu istorie), atunci marxismul românesc nu va renaşte, ci va muri în faşă. Oameni de bună-credinţă şi care îşi iubesc ţara, cum sunt şi eu, nu numai că vor fi îndepărtaţi, dar vor deveni chiar adversari înverşunaţi ai marxismului. Ţara nu e de vânzare, indiferent de faptul că aceia care vor să o vândă sunt captalişti veroşi sau oameni ai Moscovei.
PS Puteţi să dezvoltaţi: „de consolidare a puterii celor ce muncesc tocmai cu scopul de a desăvârşi democraţia şi de a adâncii libertăţile individuale fără îngrădirea dominaţiei de clasa.”?
PPS Mişcările de masă din decembrie 1989 au fost folosite de eşalonul 2 ca să pună mâna pe putere şi pe bogăţiile ţării, membrii ei transformându-se în clasa conducătoare burgheză de acum. PCR era imperfect, exista o "burghezie proletară", dar dacă oamenii ar fi ştiut ce-i aşteaptă peste douăzeci de ani, cu siguranţă că nu ar mai fi ieşit în stradă împotriva naţionalistului Ceauşescu.
Democraţia occidentală la care va închinaţi cu atâta pioşenie este viciată de două racile din care nu se poate desprinde orice ar face.
1.Proprietatea privata asupra capitalului şi
2.Dominaţia de clasă.
Una o presupune pe cealaltă şi amândouă în tandem îşi pun amprenta definitorie asupra ei. Din pricina lor democraţia occidentala nu poate fi desăvârşită, ci va fi întotdeauna incompletă şi inechitabilă, va fi una a banului,a corporaţiilor în dauna salariaţilor, aşa cum democraţia ateniana era una a aristocraţilor,a retorilor şi a sofiştilor în vreme ce sclavii aveau statut de vite de povară.
Dacă veţi analiza cu un ochi mai critic democraţia occidentală veţi vedea ca în spatele multipartidismului aparent stă partidul unic al afacerilor,îndărătul libertăţii de expresie se găseşte libertatea de a exprima interesele corporaţiilor de presă precum şi cele ale multinaţionalelor, că omul de rând este strivit de anarhia şi atotputernicia pieţelor, de forţele oarbe declanşate de cultivarea egoismului şi individualismului, că votul sau universal şi liber exprimat nu valorează în realitate nimic.Iată ce spune în acest sens marele scriitor portughez Saramago laureat al premiului Nobel în 1998:
"Mi s-ar putea riposta ca, datorita votului şi a calităţii de cetăţean, se poate schimba guvernul sau preşedintele, dar totul se opreşte aici. Nu putem face nimic în plus, caci adevărata putere este puterea economica şi financiara, prin instituţii sau organe ca FMI sau OMC (Organizaţia mondiala a comerţului), care nu sunt democratice. Noi trăim în fond într-o plutocraţie. Vechea fraza “democraţia este guvernul poporului, prin popor şi pentru popor”, a devenit “guvernul celor bogaţi, prin cei bogaţi şi pentru cei bogaţi”."
În concluzie democraţia occidentală are caracter de clasă şi slujeşte clasei dominante consolidându-i poziţia şi sporindu-i puterea.
Abia socialismul prin înlăturarea proprietăţii private asupra capitalului şi odată cu aceasta şi lichidării clasei dominante crează premisele unei democraţii desăvârşite, libere de orice constrângere legata de dominaţia unei clase asupra alteia, eliberează omul de sub tutela forţelor oarbe şi anarhice ale pieţei aşezându-i traiul pe temelia raţională a economiei planificate. Abia în socialism votul sau va putea influenta cu adevărat ceva,în sensul arătat de Saramago, deoarece schimbarea prin vot a şefului statului va însemna şi schimbarea celor ce conduc nemijlocit economia planificată, va însemna schimbarea unui plan economic cu altul.
Socialismul nu este în fond decât doctrina împlinirii depline a omului prin realizarea cât mai adâncă a tuturor potenţialitaţilor sale latente, liber de constrângerile economice ale unei societăţi împărţite în clase antagoniste iar dictatura proletariatului forma politica tranzitorie necesară desprinderii de capitalism prin expropierea expropriatorilor. Această forma politică nu trebuie să suspende drepturile şi libertăţile cetăţeanului moştenite din vechea societate burgheza ci doar sa pună la dispoziţia proletariatului mijloacele necesare menţinerii puterii politice.
Domnule Liviu,
Sunt de acord cu ideea că societatea capitalistă reprezintă dominaţia capitalului, însă, nu pot să spun cu certitudine nici că ar fi mai bun capitalismul decât socialismul, dar nici invers. Ambele orânduiri sunt perfectibile. Capitalismul poate prelua trăsături de la socialism, pentru a deveni o societate mai echitabilă (şi în unele ţări chiar s-a realizat asta), iar comunismul poate prelua de la capitalism trăsături ce ţin de toleranţă.
Există în capitalism unele ţări în care şi cei mai săraci oameni o duc decent, de exemplu, în Europa de Nord, iar lucrul acesta ar trebui să vă dea de gândit. „Haosul” capitalist a produs un progres tehnic net superior celui din ţările socialiste, şi asta ar trebui să vă dea de gândit. Şi, nu în ultimul rând, noi, acum, discutăm liber, ceea ce în socialism nu se putea.
Spuneţi dvs.: „abia în socialism votul ... va putea influenţa cu adevărat ceva”. Să ne amintim că votul în socialism era o formalitate, iar libertatea de expresie, după 45 de ani de socialism, era inexistentă.
Să nu ne îmbătăm cu apă rece, d-le Liviu, cu vorbe.
Spuneţi în continuare: “schimbarea prin vot a şefului statului va însemna şi schimbarea celor ce conduc nemijlocit economia planificată, va însemna schimbarea unui plan economic cu altul.”. Nu numai că şefii statului nu se schimbau în socialism, doar când mureau scăpai de ei, ci, mai mult, unii dintre ei au încercat chiar să creeze nişte dinastii roşii, recte Ceauşescu şi Kim Ir Sen, ultimul a şi reuşit să-şi lase fiul, pe Kim Jong IL, în loc.
Ca o concluzie, se poate spune, zic eu, fără a greşi, că socialismul a fost corijent la materia numită “democraţie.”.
Fosta URSS, acum Rusia, prin politica sa de expansiune şi dictat, prin forţa sa militară care a pus-o în slujba acestei politici, a fost şi este cel mai mare stat imperialist, după SUA. Pentru noi, românii, e valabilă o vorbă: „pericolul (nu lumina) vine de la Răsărit”.
Perfectibilitatea capitalismului are o limita de netrecut: dominaţia unei clase restrânse numeric asupra restului societăţii.Oricât de bine ar duce-o dominaţii, oricât progres tehnic s-ar acumula în respectiva societate rămâne problema demnităţii umane, pe care se pare ca dvs. o ignoraţi.Lanţurile de aur chiar ale sclavilor rămân lanţuri, iar aspiraţia sufletului uman spre libertate, afirmare şi împlinire deplină nu poate fi satisfăcuta numai cu pâine.
De aceea istoria lucrează în defavoarea capitalismului. Omul nu poate rămâne pentru vecie în lanţuri chiar dacă năzuinţele materiale îi vor fi fost satisfăcute. Raţiunea împletita cu setea omului înnăscuta pentru libertate şi mântuire îl vor împinge cu necesitate apodictică către societatea fără clase, către socialism. După ce omul s-a eliberat de natură prin progres tehnic, acum înaintea s-a se află o sarcină şi mai dificilă, el trebuie să se elibereze de om prin progres uman şi social.
Marxismul a apărut nu dintr-o nevoie abstractă de libertate, ci pentru a rezolva problema unei clase muncitoare împilate. Hai să gândim pragmatic: într-o societate de tip occidental, în care admitem că există dominaţia unei clase restrânse, dar în care există un minim decent pentru fiecare, în care se poate vorbi şi călători liber, vă asigur că nimănui nu-i va mai păsa de clasa dominantă, dacă aceasta îi asigură un minim decent.
Faceţi acum salariul minim de 1000 Euro, ajutorul de şomaj de 800 Euro şi pensia minimă tot cam pe acolo, oferiţi condiţii bune de educaţie şi sănătate şi un acoperiş deasupra capului şi cine va mai avea ceva de spus?
În democraţiile capitaliste suntem liberi să ne facem viaţa cum vrem, putem călători oriunde în lume, ne putem exprima liber, problema rezidă doar în asigurarea unui minim decent de către statul capitalist cetăţenilor săi.
Dvs. veniţi cu exemplul socialismului, dar să ne aducem aminte, apropo de a călători liber, de oamenii împuşcaţi la Zidul Berlinului sau pe Dunăre, la noi. Eu nu critic, doar constat.
Exprimare liberă în statul socialist? Eram ca în „1984” de Orwell, trebuia să spunem doar ceea ce-i plăcea sistemului.
Capitalismul se pare că va merge în continuare pentru că este mai firesc, mai natural, decât marxismul, mai adaptabil, el s-a schimbat încontinuu de-a lungul timpului, s-a adaptat la noile condiţii de pe piaţă, din lume.
Ca marxismul să meargă, am mai spus-o, trebuie reformat. Poate trebuie aruncat jumătate din el, nu ştiu, mai mult sau mai puţin, poate, dar, necesitatea reformării sale există. Vă conduceţi, dvs., marxiştii, după teoriile unor oameni care au scris acum 100 de ani. Nu mai este valabil tot ce au scris aceştia, şi practica a dovedit asta. Filosofia şi practica capitalismului evoluează încontinuu, există o mulţime de studii care sunt scrise, tot timpul.
Cât de şubred a fost marxismul s-a văzut. Nu a avut niciun mecanism de siguranţă. Când Gorbaciov, în Rusia, a schimbat calea dogmatică, istoria va spune dacă asta a fost bine sau rău, a căzut tot sistemul marxist din Europa.
Un preşedinte din America, Obama, de exemplu, poate provoca, voit sau nevoit, căderea sistemului capitalist din ţara lui? Nu cred.
Marxismul trebuie să fie ca un organism viu, ca să aibă succes, trebuie să se adapteze încontinuu la noile condiţii, chiar dacă asta ar însemna să se arunce la gunoi o parte din scrierile lui Marx şi Lenin.
Dvs. vorbiţi de căderea capitalismului, dar marxismul s-a dovedit atât de şubred, a dispărut total din Europa, ca sistem, şi pare improbabil ca el să fie instaurat aici nu numai în cursul vieţii noastre, dar şi cursul existenţei multor generaţii, de acum încolo, este în pericol să ajungă o teorie simpatică, obiect de studiu al economiştilor şi politologilor burghezi.
... Ca observaţie adiacentă la ceea ce am spus mai sus:
Vorbind de marxismul aplicat în practică, în 45 de ani societăţile socialiste nu numai că nu au evoluat, dar, mai mult, au involuat spre ceva ce seamănă cel mai mult cu monarhia absolutistă.
Prin comparaţie, să ne gîndim numai ce s-a întâmplat cu Germania de Vest în 45 de ani ... A ajuns prima putere europeană. E ceva. În 1945 era o ruină. Al naibii capitalismul ăsta care nu mai piere odată! ...
... Deşi am vorbit de punctele slabe ale marxismului, niciodată nu voi înceta a recunoaşte realizările socialismului românesc: s-a construit enorm, ceea ce au construit comuniştii în câţiva zeci de ani, nu ar reuşi actualii nici într-o sută, iar educaţia era accesibilă şi de un nivel bun în multe şcoli.
Începând cu 1945 Germania nu mai este o tara independentă ci o colonie americană. Toată industria germană este in realitate controlata de capitaliştii americani care deţin pachetele de control in toate marile intreprinderi pe acţiuni germane.In plan politic controlul este încă şi mai strict.Conform datelor pe teritoriul Germaniei se mai afla in prezent staţionaţi 69,203 de soldaţi ai Statelor Unite aparţinând tuturor armelor. Ce rol mai au aceşti soldaţi in condiţiile in care războiul rece s-a încheiat de douăzeci de ani ? Nu cumva tocmai rolul de a consfinţi hegemonia americană in Germania. Cei 65 de ani de dominaţie yankeie au spălat definitiv creierul poporului german, alienându-l ireversibil de esenţa sa revoluţionar-creatoare, transformându-l într-un docil şi cuminte consumator de bere şi cârnaţi. Din vector cultural civilizator poporul german a ajuns o jalnică maimuţa de circ care joacă de fiecare dată reprezentaţia fixată de dresorii săi. Pentru ca vorbesc de laşitatea germană,nu pot să nu remarc totuşi grupul Baader-Meinhof care prin eroismul şi sacrificiul său monumental a salvat întrucâtva onoarea naţiunii care l-a dat lumii pe Marx. Cat despre revenirea din ruină a industriei germane, aceasta este o prejudecată larg răspândită al cărei capăt se cuvine să-l punem aici.La sfârşitul războiului, in 1945, marii capitalişti germani nu erau câtuşi de puţin ruinaţi.Din contră, războiul fusese pentru ei un prilej foarte bun pentru a-şi spori capitalurile până la cer lucrând pentru maşina de război nazistă, utilizând muncă forţată , spoliind prin diverse forme ţările ocupate.Deşi învinsă militar, clasa marilor capitalişti germani, aceiaşi oameni care i-au încredinţat puterea lui Hitler, a ieşit din război mult mai întărită financiar decât a intrat.Toate resursele şi bogăţiile prădate de nazişti s-au scurs in buzunarele fără fund ale acestei elite. Ea s-a orientat imediat după ostilităţi aliindu-se cu capitalul american victorios, renunţând la orice vanităţi şi orgolii pentru a-şi salva o parte din privilegii,acceptând un rol secund in faţa yankeilor, mulţumindu-se cu mai puţin din plăcinta imensă numită reconstrucţia tarii şi a Europei Occidentale.
Capitaliştii germani şi cei yankei posedând capital din belşug au trecut cu uşurinţa la reconstrucţia vechilor instalaţii de producţie in condiţiile in care vechile pieţe de desfacere ale industriei germane şi-au păstrat sau chiar şi-au mărit, tocmai datorită distrugerilor, capacitatea de absorbţie a produselor germane. Cheia refacerii Germaniei este deci capitalul naţional abundent de care a beneficiat această ţară provenit şi consolidat de jaful şi războiul nazist. Nu este nici un miracol, iar capitalismul nu are nici un merit. Fără capital autohton din abundenţa concentrat in mâinile unei elite relativ restrânse numeric care să se poată opune cu succes capitalului străin Germania ar fi fost un deşert economic.Mult mai de admirat in această privinţă este Uniunea Sovietică care s-a refăcut mai repede decât Germania in condiţiile in care a acordat ajutoare substanţiale şi tinerelor democraţii populare din est.
"... Deşi am vorbit de punctele slabe ale marxismului..."
Dvs. faceţi confuzie intre marxism care este o teorie generala despre societate, istorie, economie politică şi natură cu caracter ştiinţific dar şi filozofic având drept izvoare aşa cum remarca Lenin tot ce a dat mai bun şi mai progresist cultura şi civilizaţia occidentala şi anume: filosofia clasică germană, socialismul francez şi economia politică engleză, şi modul cum a fost implementat in practică şi care într-adevăr poate fi şi chiar trebuie pus in discuţie. Aşa cum bine remarca pătrunzătorul Roger Garaudy secolul care a trecut n-a însemnat eşecul lui Marx ci eşecul lui Adam Smith cu al sau postulat "ca fiecare individ urmându-şi propriul interes privat participă in acest fel la binele general".Acest eşec s-a materializat de-a lungul secolului XX în două războaie mondiale soldate cu zeci de milioane de morţi şi distrugeri materiale copleşitoare, iar astăzi se manifestă în fractura planetară intre Nord şi Sud, în fractura dintre bogaţii şi săracii din sânul societăţilor occidentale. Acestă prăpastie creşte cu cât se adună şi se produce mai multă bogăţie. Cu siguranţa,cursa nebunească a capitalismului după profitul maxim, care nu ţine seama de om şi de nevoile sale, se va termina cu distrugerea planetei.
Domnule Liviu,
Eu am vorbit, de-a lungul timpului, de punctele slabe atât ale teoriei marxiste (cu utopia societății comuniste, faza superioară, fără clase și fără stat, cu asocierea membrilor societății în cadrul unităților de producție și teritoriale, cu dispariția diferenței semnificative dintre munca fizică și intelectuală etc.), cât și ale marxismului aplicat în practică (involuția societăților marxiste spre o formă asemănătoare cu monarhia absolutistă, căderea rapidă a Blocului Estic prin deturnare liderului de la Kremlin).
Este adevărat, se poate o diferențiere între teoria marxistă și aplicarea ei în practică, numai că separarea nu face din cele două părți secțiuni distincte. Întotdeauna am spus că cea mai realistă analiză a capitalismului o reprezintă marxismul (asta este o parte bună a teoriei, dar este numai o parte a teoriei) și că din el s-a dezvoltat social-democrația, care a făcut treabă atât de frumoasă în Europa de Nord, însă, și planul de construcție al unui inginer de poduri poate conține detalii strălucire, dar dacă conținutul are greșeli fundamentale de calcul, atunci podul se va prăbuși și vor muri oameni, iar responsabilitatea va reveni proiectantului, dacă se dovedește că planul, proiectul, nu a fost bun. Același lucru s-a întâmplat cu aplicarea în practică a teoriei marxiste, iar Marx trebuie tras la răspundere pentru planul lui, deorece podul său s-a prăbușit.
La începutul carierei mele de analist în prognoză, șeful meu mi-a spus o chestie inteligentă, că orice estimare, orice judecată, trebuie, în primul rând, să fie de bun-simț. Și acest bun-simț ne arată, într-un mod evident, fără a fi nevoie de judecăți sofisticate, că sistemul capitalist modern este flexibil, că este relativ natural, ține seama de natura omului, și că tocmai de aceeea merge înainte, nefiind însă un sistem eficient, în momentul de față, pentru toți (să ne uităm numai ce se întâmplă la noi!), de aceea eu neputând să-i susțin superioritatea absolută, să zic că este campionul tuturor societăților, și că Blocul Estic, marxist, uriașul care a vrut să distrugă capitalismul, s-a prăbușit în Europa nu pe calea războiului, ci datorită faptului că avut picioare de lut, aceste picioare fiind reprezentate chiar de teoria defectuoasă (care plânge să fie reformată, pentru că dacă nu va fi reformată, așa după cum am mai spus, este posibil ca marxismul să rămână doar o teorie drăguță, jucăria politologilor și economiștilor burghezi).
Trimiteți un comentariu