Legea
fundamentală a revoluției sociale, care a fost confirmată de toate
revoluțiile și în special de cele trei revoluții ruse din secolul
douăzeci, este aceasta: pentru ca o revoluție să aibă loc nu este
suficient ca masele exploatate și asuprite
să realizeze că nu se mai poate trăi în vechiul fel și să ceară o
schimbare; pentru ca o revoluție să aibă loc este esențial ca
exploatatorii să nu mai poată trăi și guverna în vechiul fel.
Nu mai atunci când clasele de jos nu mai vor să trăiască în vechiul fel
iar clasele de sus nu mai pot merge înainte în vechiul fel, revoluția
poate triumfa.
Acest adevăr poate fi exprimat și cu alte
cuvinte: revoluția este imposibilă fără o criză adâncă la nivel național
(afectându-i atât pe exploatatori cât și pe exploatați). Prin urmare,
pentru ca o revoluție să aibă loc, este esențial, în primul rând, ca
majoritatea clasei muncitoare (sau cel puțin majoritatea muncitorilor
conștienți, influenți și activi politic) să realizeze pe deplin că
revoluția este necesară, până într-acolo încât să fie pregătiți să moară
pentru ea; în al doilea rând, clasa conducătoare să traverseze o criză
politică și guvernamentală, care va atrage către politică chiar și cele
mai înapoiate mase (este simptomatic pentru fiecare revoluție autentică
rapiditatea cu care care crește de zeci sau de sute de ori masa
muncitorilor și asupriților - până la acel moment apatică- capabilă de a
purta războiul politic) șubrezind guvernul și deschizând
revoluționarilor posibilitatea de a-l răsturna cu rapiditate.
V.I. Lenin, Stângismul-boala copilăriei comunismului.