 |
| Kim Il Sung |
Agenţiile de ştiri au anunţat ieri moartea liderului nord-coreean Kim Il Sung. Cel mai probabil puterea va fi moştenită de fiul său de numai 28 de ani, Kim Jong-Un. Pentru a înţelege şi evalua corect ceea ce se petrece acolo este necesară o incursiune în istorie. Dar înainte de asta voi sublinia un aspect. Mulţi analişti burghezi au zâmbit ironic la auzului numelui Kim Jong-Un, vrând să sugereze prin aceasta caracterul dinastic al puterii proletare de la Phenian. Dar de ce oare proletariatul nu ar avea dreptul de a recurge la o monarhie de un tip special pentru salvgardarea intereselor sale legitime atunci când este asaltat şi ameninţat din toate părţile de vreme ce burghezia a făcut-o chiar cu mai multe prilejuri şi în diferite locuri la începuturile istoriei şi puterii ei, atunci când prea slabă pentru a conduce singură a încredinţat puterea unor monarhii absolutiste, care au guvernat în interesul său. Pentru asta vezi situaţia din Europa între 1789 şi 1848.
Şi acum să ne întoarcem la povestea noastră. Ca o consecinţă directă a înfrângerii Rusiei de către Japonia în războiul ruso-japonez din 1904, Coreea a devenit protectorat japonez în 1905, iar în 1910 a fost anexată.
Şi acum să ne întoarcem la povestea noastră. Ca o consecinţă directă a înfrângerii Rusiei de către Japonia în războiul ruso-japonez din 1904, Coreea a devenit protectorat japonez în 1905, iar în 1910 a fost anexată.
Coloniştii au creat o infrastructură, dar unicul său scop a fost exploatarea mai eficientă a coloniei, japonezii având grijă ca băştinaşii să nu beneficieze în nici un fel de aceasta. Taxele instituite de japonezi au dus la ruinarea ţăranilor şi a proprietarilor locali de pământuri. Cine nu plătea taxele era împuşcat. Exportul masiv al orezului către Japonia a dus la foamete grea şi mizerie. Foarte mulţi oameni erau utilizaţi ca sclavi la lucrările de infrastructură, iar mii de tinere femei au fost trimise în bordelurile de peste graniţe. Odată cu izbucnirea marilor conflicte armate în care a fost implicată Japonia, războiului cu China în 1937 şi apoi al doilea război mondial, s-a produs o înăsprire fără precedent a ocupaţiei japoneze, aceasta propunându-şi drept scop suprimarea identităţii naţionale coreene. Limba japoneză se învăţa în şcoli în timp ce istoria Coreei fusese eliminată, în plus imperialiştii japonezii au interzis poporului să scrie şi să vorbească în limba proprie. Oamenii au fost forţaţi să poarte nume japoneze. Multe relicve istorice coreene au fost trimise în Japonia unde se află şi în prezent. Aceasta a dus la naşterea unui puternic resentiment faţă de japonezi în sânul poporului coreean. Acest resentiment îşi mai găseşte ecouri şi astăzi atât în Sud cât şi în Nord.
În anii ocupaţiei au avut loc puternice răscoale anti-japoneze; din 1931 lupta de eliberare naţională a poporului coreean a luat forma luptei de partizani împotriva ocupaţiei străine, care s-a încheiat o dată cu înfrângerea Japoniei în cel de-al doilea război mondial.
La sfârşitul celui de al doilea război mondial ca urmare a strălucitei operaţiuni militare sovietice de eliberare a Manciuriei condusă de mareşalul sovietic Malinovsky, ultima mare desfăşurare şi încleștare militară a celui de al doilea război mondial, şi potrivit unor acorduri dintre puterile aliate, în Coreea s-a instituit temporar o administraţie militară (a U.R.S.S., la Nord de paralela 38º, a S.U.A. la Sud). Conferinţa de la Moscova (dec. 1945) a miniştrilor de Externe ai U.R.S.S., S.U.A. şi Marii Britanii a hotărât restabilirea Coreei ca stat independent şi democratic.
În partea de Nord, puterea a fost preluată de partizanii comunişti conduşi de Kim Il Sung. În mai 1948, în partea de Sud a ţării au avut loc alegeri separate pentru Adunarea Naţională, în urma cărora s-a proclamat Republica Coreea, în frunte cu Li Sin Man. Adunarea Populară Supremă din Coreea de Nord, aleasă în aug. 1948, a proclamat, la 9 sept. 1948, Republica Populară Democrată Coreeană; s-a format un guvern popular, în frunte cu Kim Il Sung.
În 1950, ca o consecinţă a provocărilor imperialismului american, s-a declanşat războiul civil coreean, război care a durat trei ani până în 1953 şi soldat cu peste 3 milione de victime şi catastrofale distrugeri de bunuri materiale. Forţele nord-coreene sprijinite atât de Mao cât şi de Stalin au reuşit să se opună cu succes agresiunii americane şi să-i împingă pe invadatori pe poziţia lor de start, paralela 38º. În acest greu război, Kim Il Sung s-a remarcat ca un mare lider politic şi militar consolidându-şi stima şi respectul de care deja se bucura în ochii poporului său.
Odată cu ascensiunea la putere a lui Nichita Hruşciov în Uniunea Sovietică şi odată cu imprimarea de către acesta politicii statului sovietic a unui caracter imperialist, Kim Il Sung se vede nevoit a lua măsuri pentru apărarea tânărului stat socialist asiatic. Astfel el dezvoltă doctrina Juche menită a consolida şi apăra independenţa statului nord-coreean.
Există multe puncte comune între Juche şi ceauşism.
Dar Juche merge mai departe, dincolo de ideea de simplă independenţă, şi aşa cum a arătat Kim Il Sung ea se poate definii ca independenţă în politică, încredere în propriile forţe economice, auto-apărare în domeniul militar. Filosofia Juche a fost menţionată pentru prima dată în 1955. Iată o scurtă caracterizare a acestei doctrine rostită chiar de creatorul ei, Kim Il Sung: „Revoluţia şi construcţia socialismului sunt activităţi umane conştiente…Ideologia Juche se întemeiază pe ideea că revoluţia şi construcţia socialismului se află în mâinile fiecărui individ, care gândind şi făcând totul, centrându-se pe revoluţia în propria ţară, însuşindu-şi punctul de vedere şi atitudinea că toate problemele pot fi rezolvate prin talentele şi iniţiativele proprii, este responsabil şi conştient de propriile sale acte… Partidul şi poporul unei ţări sunt singurii stăpâni ai revoluţiei în acea ţară.” Această ideologie a încrederii în sine este reacţia nord-coreeană firească la ameninţarea revizionismului hruşciovist. Dorinţa fondatorului statului de a fi independent atât faţă de revizioniştii hruşciovişti cât şi faţă de China a imprimat ideologiei Juche un puternic caracter naţionalist.
Deşi această doctrină se abate de la internaţionalismul marxist-leninist şi chiar de la materialism, fiind împănată cu multe elemente ce pot fi caracterizate ca idealiste sau voluntariste, ea s-a dovedit o soluţie viabilă din punct de vedere politic care a reuşit să conserve până în prezent şi în asta constă, în opinia mea, marele său merit, cu toată disproporţia de forţe evidentă şi cu toată ostilitatea făţişă şi agresivă a întregii lumi capitaliste la care s-au raliat şi unele state socialiste în care revizionismul hruşciovist învinsese, marile cuceriri ale revoluţiei socialiste.
 |
| Afiş al ideologiei Juche |
Totuşi cu toate meritele sale pragamatice pe care le-am menţionat mai sus trebuie reţinut că ideologia Juche este o deformare a marxism-leninismului, un revizionism asiatic îndreptat contra revizionismului hruşciovist. Trebuie să o spunem aici şi să subliniem că singurul care luptat contra revizionismul hruşciovist cu armele marxism-leninismului a fost Enver Hoxha şi mica sa Albanie.
Această filosofie a ajuns la o aşa importanţă în Corea de Nord încât există chiar un calendar Juche. Anul unu Juche este anul naşterii fondatorului, 1912. Astfel 2011 este anul Juche 100.
Kim Jong Il, care îi succede la putere tatălui său în 1994, a dezvoltat doctrina Juche îmbogăţind-o cu elemente de etică confucianistă cât şi cu, şi acest lucru este deosebit de important, actuala politică numită Songun ceea ce se traduce prin lozinca „Prioritate armatei”.
Astfel, Kim Jong Il are meritul de a fi făcut din armata nord-coreeană a patra armată a lumii. Mulţi o consideră una dintre cele mai de temut. Politica sa, songun, a dat prioritate forţelor armate naţionale pe care a reuşit, spre profunda insatisfacţie şi nemulţumire a imperialiştilor americani, să le doteze chiar şi cu arme nucleare. Dotarea cu arme nucleare a forţelor armate nord-coreene este probabil cea mai mare şi meritorie realizare a lui Kim Jong Il pentru că ea constituie o garanţie foarte puternică a menţinerii independenţei şi neatârnării. Coreea de Nord se numără printre puţinele naţiuni care se pot mândri cu o reală independenţă; a se compara cu Coreea de Sud care nu este decât o colonie, un protectorat american numărând nu mai puţin de 30,000 de soldaţi americani pe teritoriul său.
 |
| Afiş al politicii Songun |
În concluzie, atât Kim Il Sung, cât şi fiul şi succesorul său la conducerea ţării Kim Jong Il au meritul de a fi cucerit şi consolidat independenţa ţării într-o lume dominată de imperialism, au meritul de a nu se fi întors înapoi la robia capitalistă atunci când multe naţiuni ce păşiseră pe calea progresului istoric şi social au făcut-o, ci au mers mai departe înainte, pe calea unui drum propriu în care modul de producţie capitalist bazat pe sclavia salarială a fost lăsat undeva mult în urmă.
17 comentarii:
Mi-a plăcut partea introductivă, cu istoria Coreei de la 1905 încoace.
Am o singură nelămurire:
”Ca o consecinţă directă a înfrângerii Rusiei de către Japonia în războiul ruso-japonez din 1904, Coreea a devenit protectorat japonez în 1905, iar în 1910 a fost anexată.”
Care e legătura dintre înfrângerea Imperiului Țarist și constituirea protectoratului japonez în Coreea?
@Bogdan:
Cele doua imperii tocmai pentru Coreea s-au batut in 1904-1905, daca ar fi castigat Rusia atunci Coreea ar fi trecut la rusi. Nu am studiat prea mult istoria raporturilor japono-ruse dar impresia mea e ca asa s-ar fi intamplat daca ar fi castigat rusii. Japonia era o putere imperialista cu totul minora inainte de razboiul cu rusii, ea stapanind doar Taiwanul
R Florian
Foarte interesant articolul. Multumim pentru informatiile pe care altfel nu le-am fi aflat.
Domne, una e sa aparati URSS-ul lui Stalin, unde, in ciuda tuturor abuzurilor savarsite de tiran, ideea comunista a rezistat in legi (nesocotite desigur de "imparat") si in inimile oamenilor, pentru a inflori in anii imediat urmatori mortii criminalului (vezi cresterea sustinuta a nivelului de trai, expansiunea artelor, si cel mai important, revolutia tehnologica care a facut ca primul om care sa cucereasca spatiul sa fie un adept al comunismului). Alta e sa scuzati o monarhie militarista... Cum poate cineva care a citit Manifestul Partidului Comunist sa sustina asemnea ineptie? Tind sa cred ca dumneavoastra sunteti numai o unealta a cercurilor capitaliste, care, vazand grozava primejdie ce le paste din partea oropsitilor acestei lumi, au decis sa denigreze ideea comunista, s-o compromita pana la nivelul la care numai un smintit s-ar mai putea considera comunist.
Rusine!
@ bobby
Domnule Bobby, noi nu susţinem nici o monarhie militaristă, ci doar clasa muncitoare din Coreea de Nord ale cărei interese sunt în acest moment cel mai bine apărate de actuala putere politică de la Phenian, pentru că ne gândim, spre deosebire de dvs. care nu o faceţi, ce tragedie umană ar constitui pentru clasa muncitoare din întreaga peninsulă Coreeană reunirea celor două părţi sub auspiciile capitalismului sud-coreean şi american. Dezintegrarea socialismului în Est a dovedit pe deplin catastrofa căreia i-a căzut victimă clasa muncitoare.
Domnule Radu Florian, mulțumesc pentru informație.
Domnule Bobby, cred că dl Liviu a vrut să spună de fapt că este de preferat un marxism revizionist cu tentă monarhică, în care clasa muncitoare este clasa principală și nu o burghezie coruptă, ca la noi acum.
@bogdan
Acest lup in blana de oaie care scrie acest blog sustine raspicat ca muncitorii coreeni trebui sa rabde sub jugul familiei kim si al elementelor militariste reactionare, refuzandu-le dreptul la revolutie (caci numai o revolutie poate darama abominatia anti-sociala ce controleaza RPDC). Clasa principala in Coreea de Nord nu e muncitorimea, care nu are nici un cuvant de spus, ci armata, care formeaza o casta in sensul propriu al cuvantului. Iar dezvoltarea armei nucleare cu fonduri ce ar fi putut fi folosite la eficientizarea agriculturii si dezvoltarea de industrii productive (de ex. semiconductoare) arata tocmai acest lucru. In comunismul ideal nici macar exista armata ca profesie, intregul popor luptand pentru a-si apara succesele in construirea comunismului. Chiar si un nationalist convins cum era Nicolae Ceausescu, era patruns de aceasta idee, cum reiese din faimoasa sa compozitie din vremurile cand mintea inca ii era clara: "Sa facem din tun tractoare, / Din atom, lumini, izvoare, / Si, din arme nucleare,/ pluguri de arat ogoare!"
Din punct de vedere al scarii evolutive umane, societatea nord-coreeana se afla sub nivelul societatilor burgheze europene, si de aceea acestea din urma sunt de preferat. Proprietarul acestui blog nici nu ar fi avut ocazia sa aiba o audienta pentru ideile sale (oricum orice forma de marxism diferita de ciucihe este interzisa acolo), pentru ca plus-valoarea produsa de el ar fi fost apropriata de casta militara: fara internet, fara calculator, si deseori fara indeplinirea unor nevoi primare ca hrana.
Domnule Bobby,
Nimic din ce spuneți despre Coreea nu este neadevărat. Cât despre arma nucleară mi-aduc aminte că și Ceaușescu a încercat să o obțină, sper să nu fie falsă această informație.
Spuneți dvs. că societatea nord-coreeană ar fi inferioară societății burgheze prin gradul ei de înapoiere și de închistare politică. Nu vă contrazic, nu am argumente ca să fac acest lucru. Deși eu sunt de stânga, nu sunt marxist, vorbesc din poziția outsider-ului.
Întrebarea este, după dvs., care este societatea cea mai apropiată de idealul marxist? Cumva Rusia lui Hrușciov sau a lui Brejnev? Care sunt caracteristicile obligatorii pe care trebuie să le aibă această societate?
Eram muncitor la Dacia, desi eu imi sunt din secuime, Antal fiindu-mi numele. Si acolo, fiindu-mi greu cu romana, mi-am zis sa fac si io cursuri. Si am luat de detoate, chiar si cursuri de marxism. si nu zic ca am citit mult, dar am citit io capitalu si chiar si grundrisse (care mult mi-a placut) in romana si am aflat mai multe. si de aici am reusit eu sa aflu ca nu era a bine ce se intampla in tara, ca lucrurile nu merg asa cu ar trebui, ca lucrurile astea ale lui Marx sunt mai marete, mai subtile decat s-ar parea la noi in tara. si ca aicea in romania muncitoru' este sub aceeasi dictatura capitalista, numai ca acu este sefu' de sindicat care ne bate la creere, si este sefu de partid pe judet ce face acelasi lucru. si tot ce inseamna birocratie si aparat administrativ. si ziceam lui nicu, colegu meu din pascani: "nicule, asta nu e aia buna, ca noi nu avem comunism, nici macara dictatura proletariatului, ci asta e dictatura birocratiei. si daca vedea marx ce se intampla aicea poate aveam si noi o analiza buna, ca io imi dau seama, dar nu pot cuprinde multe". si am aflat, de la o carte in magyara de unu Moshe Lewin, cum a fost si cu colectivizarea la Rusi, si stiam si de colectivizarea noastra. si am zis, dezamagit tare in cuget: asta nu e a bine. si acu cred la fel, dar nici ce-a fost dupa 1989 nu a fost deloc a bine.
Amu' io stiu ca in songun armata ieste definita ca forta revolutionara a principala. si asta nu e comunism, sa-mi fie cu iertare, asta nu e marx. asta e dictatura militara!!!
Io am zis !!!
cum ajunge omu' să vorbească cu tine, Floriane?
Crăciun Fericit! Pentru ortodocşi, fie ca Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, care s-a născut astăzi, să fie mereu în inimile noastre! Un an mai bun pentru clasa muncitoare!
La Multi Ani Tovaraşe Florian.
☭Artistic Communism☭
La muţi ani şi ţie dragă ArtComm !
Am aminat pina acum citirea acestui interesant articol. Din lipsa de timp.
Interesante si informatiile din postare si comentariile.
Felicitari, Liviu si la multi ani !
Mult stimate şi mult iubite tovarăşe Florian Liviu,
Morţii cu morţii şi viii cu viii.
Cu ocaziunea noului an, vă urez să rămâneţi cu viii încă 100 de ani de aci încolo.
După aceea puteţi să vă întâlniţi cu to'a'şul din Coreea de Nord, care a dat colţul.
La mulţi ani domnule profesor Valerius. Fie ca anul ce vine să vă aducă tot mai aproape de idealurile şi aspiraţiile dvs. Vă doresc multă sănătate, putere de muncă, efervescenţă spirituală.
Simt în mesajul dvs. o notă de ironie destul de apăsată. Eu apreciez astfel de critici dacă sunt rostite cu bună credinţă. Nu pun la îndoială buna dvs. credinţă de aceea vă voi mai răpi atenţia cu câteva fraze explicative, cred necesare.
Lupta de clasă dintre proletariat şi burghezie nu este o metaforă, ci un lucru cât se poate de real.În anumite condiţii socio-istorice această luptă se poate transforma într-un adevărat război al claselor. Acest lucru s-a petrecut în Coreea de Nord.
În cadrul acestui război proletariatul este îndrituit să folosească orice mijloc de luptă pe care îl socoteşte de cuviinţă pentru a-şi apăra poziţiile, nici burghezia nu procedează altfel. Din acest motiv, recurgerea la o soluţie inedită de guvernare, la o monarhie de tip special, nu este defel condamnabilă. Câtă vreme dinastia Kim prezervă statul proletar reprimând orice încercare a burgheziei mondiale imperialiste de a răsturna regimul proletar de la Phenian, ea se constituie într-un factor de progres istoric cu tot aspectul său deosebit de particular şi originar.
Statutul special al statului nord-coreean decurge din presiunea şi încercuirea capitalistă la care este supus. Statul nord-coreean se află de mai bine de două decenii în aceeaşi situaţie în care s-a aflat statul sovietic după revoluţia din 1917. Problema care stă în faţa sa este "problema socialismului într-o singură ţară" chestiune intens dezbătută în anii 20 în Uniunea Sovietică.
Problema nu are decât două soluţii, soluţia leninistă a păstrării cu orice preţ a puterii de către proletariat sau soluţia trotskystă a revenirii la capitalism.
Dinastia Kim a optat pentru soluţia leninistă iar acest lucru, chiar dacă dvs. mă veţi contrazice, întăreşte moral mişcarea comunistă internaţională.
Intenţia mea a fost să fac o glumă. Dacă v-a părut ironie, vă rog să mă iertaţi.
Că în Coreea de Nord nu s-a întins pecinginea capitalismului îmi convine.
Cum trebuie menţinut socialismul ? - aceasta este o temă deosebit de importantă. Pe scurt, punctul meu de vedere este acesta: dacă majoritatea poporului, bine educată şi instruită, vrea socialism.
Trimiteți un comentariu