Plenara naţionala a PAS

Constantin Rotaru preşedintele partidului prezentând programul PAS

Prezidiul plenarei

Am participat în data de 10 martie 2012 la plenara naţională a PAS în calitate de persoană particulară. M-am dus împins de curiozitate, de pasiunea pentru manifestările politice ale stângii, de dorinţa de a cunoaşte mai mult despre acest partid, care la ultimul său congres a încercat să-şi schimbe numele în Partidul Comunist Român, PCR. Am criticat PAS-ul în trecut pentru poziţia sa social-democrată, pentru naţionalismul său exacerbat, care căuta să facă din Antonescu  erou naţional, pentru poziţia sa pasivă vizavi de imperialismul occidental şi de structurile sale militare. Am mers cu speranţa de a întâlni acolo oameni capabili, de valoare, ceea ce s-a împlinit. 

Am remarcat discursul preşedintelui partidului, tovarăşul Rotaru Constantin, personalitate puternică, carismatică, capabilă să cucerească. Stăpân pe sine şi pe arta sa oratorică, a captivat auditoriul prin calmul şi eleganţa exprimării unui discurs în care a prezentat în rezumat programul partidului accentuând asupra punctelor principale. Am fost impresionat plăcut de atmosfera de acolo, de numărul mare al participanților, de calitatea lor umană. Vreau să subliniez  un progres important făcut de PAS către stânga prin introducerea în programul său a unui punct prin care cere ieşirea României din organizaţia miliară NATO, citez din programul PAS, "alianţă militară depăşită, care consumă sume exorbitante pentru moarte şi distrugere, sume ce trebuie folosite în lupta împotriva sărăciei, foametei şi bolilor", precum şi a altuia în care cere ne amplasarea în România a scutului american antirachetă. Aceste cereri, care ar trebui completate cu cerinţa lichidării tuturor bazelor militare străine de pe teritoriul ţării şi aici mă refer în principal la baza militară a SUA de la Kogălniceanu, sunt paşi importanţi către stânga, paşi importanţi către delimitarea de social-democraţia trădătoare, paşi importanţi în situarea PAS pe linia tradiţională a stângii autentice, cea a luptei contra imperialismului.

Ce nu mi-a plăcut au fost referirile făcute de o vorbitoare din prezidiul adunării la economia socială de piaţă şi la modelul social-democraţiei suedeze. Oare nu ne-au ajuns 22 de ani de economie de piaţă? Nu ne-am săturat, oare, de binefacerile aduse de concurenţă? Economia socialistă, clădită cu atâta trudă pe parcursul a două sau trei generaţii, a fost distrusă nu numai de acţiunea premeditată a unora, dar şi de concurenţa ucigătoare a importurilor. Industria românească ne protejată după contrarevoluţia din 1989 printr-o politică vamală naţională şi fiind prea tânără pentru a intra direct în concurenţă cu marile trusturi şi multinaţionale occidentale s-a prăbuşit spre satisfacţia celor care clamau că nu este decât un morman de fiare vechi. Concurenţa este ca un medicament care administrat în doze mici stimulează, ajută, însănătoşeşte, în doze mari este fatal, ucigător. Opoziţia nu este între economia de piaţă şi economia planificată cum susţin apologeţii capitalismului dorind să creeze confuzie şi să împingă lucrurile pe o pistă falsă. Şi economia planificată lucrează tot pentru consumatori, pentru desfacere, pentru piaţă. Opoziţia este între caracterul anarhic al producţie capitaliste şi caracterul planificat al producţiei socialiste. Ţelul comuniştilor nu trebuie să fie atingerea piscului social-democraţiei suedeze, ci abolirea sistemului capitalist, abolirea sistemului de exploatare bazat pe prioritatea profitului în faţa omului. Din acest motiv, noi comuniştii nu trebuie să privim către Suedia, unde capitalismul nu şi-a încetat nici o clipă existenţa, ci către Uniunea Sovietică cea de până în 1953, cea ante hruşciovistă, căreia îi datorăm eliberarea din robia fascistă, instaurarea socialismului şi crearea condiţiilor materiale pentru obţinerea deplină a independenţei ţării, condiţii fructificate de Ceauşescu.

Aş fi apreciat şi mai mult această plenară dacă scenografia ar fi fost altfel. Precum se poate observa din fotografiile pe care le-am făcut în spatele prezidiului se aflau steaguri ale partidului însoţite de drapelul naţional şi un ecran alb pe care se proiectau diverse situaţii, grafice şi date economice comparative între economia socialistă şi actualul faliment capitalist. Aş fi preferat să văd în spatele prezidiului măcar un tablou al lui Marx, dacă nu şi unul al lui Lenin. O fi tot meşterit şi visat Ceauşescu la o mitologie naţională ce începea cu dacul Burebista trecea prin voievozii medievali şi sfârşea cu el însuşi, care să înlocuiască marxism-leninismul ca doctrină a PCR, dar acest lucru nu s-a întâmplat oficial niciodată. În acte PCR era un partid marxist-leninist. Neplăcut şi trist pentru un partid care doreşte să fie continuatorul PCR să nu afişeze portretele celor de la care se revendică doctrinar.