marți, 20 iulie 2010

Hruşcioviştii 4


Am avut ocazia să-l întâlnesc pe Hruşciov o dată sau de doua ori în Ucraina, înainte de moartea lui Stalin.Tocmai ieşisem din război şi la acel timp era natural să avem încredere deplină nu numai în Stalin , în Uniunea Sovietica, în partidul său comunist , ci în toţi liderii partidului comunist sovietic.De la prima întâlnire Hruşciov mi-a făcut o impresie de „bun tovarăş, plin de energie şi vervă”, care nu a pregetat să vorbească de bine războiul nostru deşi era clar că nu ştie mai nimic despre el.
M-a încunoştinţat destul de superficial despre situaţia din Ucraina, mi-a oferit un prânz, din care îmi amintesc un fel de supă numită „borş” şi un castron de iaurt gros ce ar fi putut fi tăiat cu un cuţit şi de care nu eram sigur că este iaurt sau brânză:s-a prezentat în faţa mea într-o cămaşa ucraineana brodată şi s-a scuzat că trebuie să plece la Moscova la o şedinţă a Biroului. Aceasta întâlnire a avut loc la Kiev şi în tot timpul în care a stat cu mine, Hruşciov nu a încetat să reverse din abundenţă cele mai felurite laude şi aprecieri la adresa lui Stalin. Desigur, văzând numai aceste călătorii aeriene spre Moscova şi retur  ale acestor lideri care erau atât de abili în conducerea acestei mari ţări pe care o iubeam atât, şi auzind frumoasele lor cuvinte la adresa lui Stalin, mă simţeam foarte bine în compania lor, eram foarte  încântat de ei şi entuziasmat de succesele lor.
Dar neaşteptata şi rapida ascensiune la putere a lui Hruşciov nu a făcut o bună impresie asupra noastră.Nu pentru că am fi avut ceva împotriva lui, ci pentru că gândeam că rolul şi figura lui Hruşciov nu sunt destul de cunoscute atât în Uniunea Sovietica cât şi în lume pentru a lua atât de lesne locul marelui Stalin ca primul secretar al Comitetului Central. Hruşciov nu a participat niciodată la nici o întâlnire pe care am avut-o în anii din urmă cu Stalin, deşi aproape toţi liderii importanţi de partid şi de stat au participat la cea mai mare parte a lor. Cu toate acestea, nu am exprima acest lucru şi nu am menţionat impresia noastră despre promovarea lui Hruşciov la cel mai înalt nivel. Am considerat acest lucru o problemă internă a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, gândindu-ne că ei ştiu ce fac, şi sperând din toată inima ca lucrurile vor merge bine în Uniunea Sovietică, la fel ca în timpul lui Stalin.
Iar acum sosise ziua să-l întâlnim pe Hruşciov faţă în faţă, în prima noastră întâlnire oficială.
Am vorbit primul.Am prezentat pe scurt situaţia economică , politică şi organizatorică a ţării, precum şi cea din partidul şi din statul nostru.Ştiind de la precedenta întâlnire cu Malenkov de acum un an că noilor lideri sovietici nu le place să asculte mult, am încercat să fiu cat mai concis posibil în expozeul meu şi să mă concentrez în special pe chestiunile economice despre care trimiseserăm scrisori detaliate liderilor sovietici cu două luni în urmă.Îmi amintesc că Hruşciov nu a intervenit decât o sigură dată în cursul expozeului meu.Am vorbit despre rezultatele foarte bune pe care le-am obţinut în ţara noastră la recentele alegeri de deputaţi pentru Adunarea Poporului şi despre puterea unităţii partid-popor-stat care s-a manifestat în timpul alegerilor.
„Aceste rezultate nu trebuie să vă pună pe somn”, a intervenit Hruşciov în acel moment, atrăgându-ne atenţia asupra unui lucru de care nu numai că am fost întotdeauna conştienţi, dar pe care l-am subliniat în prezentarea susţinută, l-am avut în vedere, accentuând în special pe munca care am depus-o pentru consolidarea unităţii menţionate, pentru sădirea sentimentului de iubire faţă de partid şi de stat în rândul oamenilor, pentru  întărirea vigilenţei, etc. Oricum, era dreptul său să ne dea atâtea sfaturi câte doreşte şi nu aveam nici un temei să o luăm în nume de rău.
Hruşciov a vorbit imediat după mine şi chiar de la început şi-a afişat natura clovnerească în tratarea problemelor.
„Suntem informaţi asupra situaţiei şi problemelor voastre din materialele pe care le-am studiat” a început. ”Raportul tovarăşului Enver pe care l-am ascultat aici a clarificat lucrurile pentru noi şi l-aş descrie ca pe un „raport comun”, al vostru şi al nostru. Dar”,a continuat el,”sunt încă un nepriceput albanez şi nu am să vorbesc acum despre problemele economice sau politice ale Albaniei, pe care tovarăşul Enver le-a ridicat, deoarece, nu am discutat încă între noi sovieticii şi nu am ajuns la un punct de vedere
comun. În consecinţă am să vorbesc despre altceva”
            Şi a început să ne ţină un lung discurs despre importanţa şi rolul partidului.
            A vorbit cu voce tare însoţită de multe gesturi din mâini şi din cap, privind in toate direcţiile fără să se concentreze într-un singur punct, întrerupându-şi discursul pentru a pune întrebări, iar apoi fără să aştepte replici, reluându-l şi sărind de la una la alta.
            „Partidul conduce, organizează, controlează”, a teoretizat el.”Este iniţiator şi inspirator.Dar Beria dorea să lichideze rolul partidului”, iar după un moment de tăcere m-a întrebat: „Ai primit rezoluţia in care anunţam sentinţa pe care i-am dat-o lui Beria ?”
            „Da”, am replicat.
            A părăsit subiectul despre partid şi a început să vorbească despre activitatea lui Beria. L-a acuzat pe acesta de aproape toate crimele şi l-a descris ca pe o cauză a multor rele.Acesta era primul pas in vederea atacului asupra lui Stalin. In acele timpuri de început Hruşciov a simţit că nu poate declanşa atacul direct asupra lui Stalin aşa că a trecut la pregătirea terenului cu Beria. La această şedinţă spre marea noastră uimire Hruşciov ne-a spus:
            „Când aţi fost aici, anul trecut, aţi asistat la expunerea şi demascarea lui Beria”
            Am început să zâmbesc, uimit de această afirmaţie.Explicaţia lui Hruşciov a fost aceasta:
            „Îţi aminteşti de discuţia pe care ai avut-o acum un an cu Bulganin şi Beria asupra acuzaţiilor pe care ei le-au adus la adresa armatei voastre.Beria ne livrase aceste informaţii, iar opoziţia puternică ce ai manifestat-o in faţa tovarăşilor din Prezidiu ne-a ajutat oferindu-ne un argument in plus in ceea ce priveşte activitatea ostilă a lui Beria.La câteva zile după plecarea voastră l-am condamnat”
            Oricum, în această primă întâlnire Hruşciov nu a fost preocupat numai de Beria. Dosarul „Beria” fusese închis.Hruşciov îşi încheiase socotelile cu el.Acum el mergea mai departe.A început să vorbească pe larg despre rolul şi importanţa primului secretar sau a secretarului general al partidului.
            „Pentru mine nu are importanţă dacă se numeşte „prim” secretar sau secretar „general”,” a spus el.”Ceea ce este important este ca cea mai capabilă şi mai calificată persoană, cu cea mai mare autoritate din ţară să fie aleasă in acest post.Avem o experienţă in aceasta problemă.După moartea lui Stalin am avut patru secretari ai Comitetului Central şi de fapt niciunul şi ca urmare nimeni nu a semnat minuta şedinţelor !”
            După epuizarea chestiunilor de „principiu” Hruşciov nu a pregetat să lanseze câteva ironii, care bine înţeles erau îndreptate împotriva lui Malenkov, totuşi fără a pronunţa nume.
            „Imaginaţi-va ce s-ar petrece”, a spus în stilul său vulpesc,” dacă cel mai capabil şi mai autorizat tovarăş ar fi ales preşedinte al Consiliului de Miniştrii.El ar avea pe toată lumea în spate, şi de aceea ar exista pericolul ca remarcile critice aduse prin intermediul partidului să nu fie luate in considerare, trecând partidul in plan secund şi transformându-l într-un organ al Consiliului de Miniştri.”
            În timp ce vorbea mi-am aruncat privirea de mai multe ori asupra lui Malenkov, care stătea nemişcat cu trupul încovoiat şi cu o nuanţa de frasin pe faţă.
Voroşilov, cu faţa congestionată, roşie şi strălucitoare, mă privea aşteptând ca Hruşciov să îşi termine „discursul”.Apoi a început. Mi-a pus in vedere (ca şi cum eu nu aş fi ştiut) că postul de prim ministru era foarte important, de asemenea, pentru motivul acesta sau acesta etc.
„Eu cred”, a spus Voroşilov pe un ton şovăitor, ca şi cum nu ar fi ştiut cine se opune şi cine este de partea sa „că tovarăşul Hruşciov nu a vrut să spună că Consiliul de Miniştri nu are importanţa sa deosebită. Primul ministru de asemenea…”
Faţa lui Malenkov căpătase o paloare de moarte. În timp ce aşteptam să se mai domolească proasta impresie pe care cuvintele lui Hruşciov o creaseră asupra lui Malenkov, Voroşilov a scos in evidenţă în mod clar tensiunile ce existau in Prezidiul Comitetului Central al partidului.Klim Voroşilov  a venit cu un discurs despre rolul şi importanţa primului ministru timp de câteva minute.
Malenkov era „ţapul ispăşitor” pe care mi-l arătau mie pentru a vedea cum reacţionez. În aceste două discursuri am observat cu claritate ruptura adâncă din sânul Prezidiului, că Malemkov si susţinătorii săi erau pe făraş.Evoluţia ulterioară a evenimentelor mi-a confirmat bănuielile.
La aceeaşi întâlnire Hruşciov ne-a spus că celelalte partide frăţeşti fuseseră sfătui-te în privinţa „experienţei” sovietice în ceea ce priveşte problema cui trebuie să ocupe postul de prim secretar al partidului si cine postul de prim ministru in ţările cu democraţie populară.
„Am discutat acest lucru cu tovarăşii polonezi înaintea congresului partidului lor”, ne-a spus Hruşciov.”Am cântărit bine lucrurile şi am ajuns la concluzia că tovarăşul Bierut să rămână preşedinte al Consiliului de Miniştri iar tovarăşul Ochab să fie ales prim secretar al partidului…”
Prin urmare, chiar din capul locului Hruşciov a fost pentru îndepărtarea lui Bierut de la conducerea partidului (şi mai târziu pentru eliminarea sa), aşa că a insistat şi a subliniat că Ochab, „un foarte bun tovarăş polonez”, trebuie să fie ales in funcţia de prim secretar. Deci ei au dat lumină verde tuturor elementelor revizioniste care până mai ieri stătuseră în umbră pândind momentul prielnic.Acum acest moment sosise, creat de Hruşciov care prin acţiunile, poziţiile şi „noile idei”, devenise inspiratorul si organizatorul „schimbărilor” şi „reorganizărilor”.
Cu toate acestea, congresul Partidului Unit al Muncitorilor Polonezi nu a dat curs dorinţelor lui Hruşciov.Bierut, un ferm şi hotărât marxist-leninist, faţă de care am amintiri şi impresii foarte bune, a fost ales in funcţia de prim secretar al partidului, în timp ce Cyrankiewicz a fost ales prim ministru.
Hruşciov a fost nevoit să se împace cu această decizie deoarece nu mai era nimic de făcut. Cu toate acestea, mafia revizionistă, care începuse să se mişte, a început să se gândească la  alte căi şi posibilităţi. Pânza sa de păianjen începea să se  ţeasă. Şi, deşi Bierut nu a fost înlăturat de la conducerea partidului la Varşovia, aşa cum a vrut şi a dictat Hruşciov, mai târziu, el avea să fie eliminat complet de o bruscă „răceală” contractată la Moscova!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu