luni, 25 iunie 2012
duminică, 17 iunie 2012
Naţionalizarea din 11 iunie 1948
La sediul PAS a avut loc în data de 12 iunie 2012 dezbaterea cu tema
naţionalizarea din 11 iunie 1948, rol economic-social şi importanţă
istorică. Dezbaterea a fost condusă de profesorul Gheorghiţă Zbăganu,
iar la ea au participat Florian Liviu,
Bogdan Ionescu - Voroşilov, Radu Florin, public. Mulţumim pe această
cale domnului Bogdan Polensky care a realizat înregistrarea dezbaterii:
Ideile asupra cărora participanţii au căzut de acord au fost în linii mari următoarele:
1. Naţionalizarea de la 11 iunie 1948 a principalelor mijloace de producţie a fost o măsură justă servind interesele maselor largi populare, care a marcat aşa cum a spus tovarăşul Radu Florin sfârşitul revoluţiei burghezo-democratice în România şi începutul revoluţiei socialiste.
2. Naţionalizarea a deposedat burghezia de mijloacele materiale de dominaţie, asuprire şi exploatarea a claselor populare, deschizând larg drumul progresului economic şi social, economiei planificate socialiste.
În anii socialismului economia României s-a dezvoltat armonios atât din punct de vedere al ramurilor industriale cât şi teritorial.
3.Naţionalizarea nu a fost doar o măsură economică ci şi o măsură de justiţie socială. S-a subliniat faptul că singura sursă de formare a capitalului este munca, că aşa cum a arătat Marx în Capitalul, după prima rotaţie a capitalului capitalistul este complet despăgubit pentru investiţia făcută, mai departe munca transformându-se în capital şi în mijloace de subzistenţă pentru capitalist fără nici o altă intervenţie (contribuţie) din partea capitalistului. Astfel, chiar şi din punct de vedere juridic naţionalizarea are un temei foarte serios.
4.Privatizarea ca opus al naţionalizării şi-a dovedit în cei 22 de ani scurşi de la contrarevoluţia din decembrie 1989 atât falimentul economic cât şi abjecţia morală. Privatizarea, lăudată ca panaceu universal la toate problemele administraţiei de stat, s-a dovedit un izvor nesecat de corupţie, de spoliere a avuţiei naţionale, instrument de exploatare colonială şi distrugere sistematică a economiei româneşti. Ea adus la o polarizare uriaşă a societăţii, la ineficienţă economică, la scăderea productivităţii muncii.
5.Tovarăşul Gh. Zbăganu a subliniat că privatizarea a început cu cele mai rentabile şi râvnite obiective ale industriei noastre în loc să înceapă, cum ar fi fost firesc dacă se dorea demonstrarea superiorităţii administraţiei private faţă de cea de stat socialistă, cu cele mai puţin rentabile, urmând ca acestea din urmă să fie ridicate prin management privat. Acest lucru dovedeşte încă o dată caracterul lipsit de onestitate al privatizării, miezul oneros al acesteia.
6.România s-a smuls din sistemul de exploatare colonial capitalist ca urmarea a naţionalizării principalelor mijloace de producţie şi s-a angajat pe drumul economiei planificate socialiste, singurul în măsură să-i asigure dezvoltarea economico-socială, care în ciuda minciunilor şi calomniilor duşmanilor săi nu poate fi făcută nevăzută, dezvoltare ce s-a întrerupt în decembrie 1989 şi care, prin procesul de privatizare, şi-a inversat cursul în mod abrupt mergând până la deşertificarea economică a României
Ideile asupra cărora participanţii au căzut de acord au fost în linii mari următoarele:
1. Naţionalizarea de la 11 iunie 1948 a principalelor mijloace de producţie a fost o măsură justă servind interesele maselor largi populare, care a marcat aşa cum a spus tovarăşul Radu Florin sfârşitul revoluţiei burghezo-democratice în România şi începutul revoluţiei socialiste.
2. Naţionalizarea a deposedat burghezia de mijloacele materiale de dominaţie, asuprire şi exploatarea a claselor populare, deschizând larg drumul progresului economic şi social, economiei planificate socialiste.
În anii socialismului economia României s-a dezvoltat armonios atât din punct de vedere al ramurilor industriale cât şi teritorial.
3.Naţionalizarea nu a fost doar o măsură economică ci şi o măsură de justiţie socială. S-a subliniat faptul că singura sursă de formare a capitalului este munca, că aşa cum a arătat Marx în Capitalul, după prima rotaţie a capitalului capitalistul este complet despăgubit pentru investiţia făcută, mai departe munca transformându-se în capital şi în mijloace de subzistenţă pentru capitalist fără nici o altă intervenţie (contribuţie) din partea capitalistului. Astfel, chiar şi din punct de vedere juridic naţionalizarea are un temei foarte serios.
4.Privatizarea ca opus al naţionalizării şi-a dovedit în cei 22 de ani scurşi de la contrarevoluţia din decembrie 1989 atât falimentul economic cât şi abjecţia morală. Privatizarea, lăudată ca panaceu universal la toate problemele administraţiei de stat, s-a dovedit un izvor nesecat de corupţie, de spoliere a avuţiei naţionale, instrument de exploatare colonială şi distrugere sistematică a economiei româneşti. Ea adus la o polarizare uriaşă a societăţii, la ineficienţă economică, la scăderea productivităţii muncii.
5.Tovarăşul Gh. Zbăganu a subliniat că privatizarea a început cu cele mai rentabile şi râvnite obiective ale industriei noastre în loc să înceapă, cum ar fi fost firesc dacă se dorea demonstrarea superiorităţii administraţiei private faţă de cea de stat socialistă, cu cele mai puţin rentabile, urmând ca acestea din urmă să fie ridicate prin management privat. Acest lucru dovedeşte încă o dată caracterul lipsit de onestitate al privatizării, miezul oneros al acesteia.
6.România s-a smuls din sistemul de exploatare colonial capitalist ca urmarea a naţionalizării principalelor mijloace de producţie şi s-a angajat pe drumul economiei planificate socialiste, singurul în măsură să-i asigure dezvoltarea economico-socială, care în ciuda minciunilor şi calomniilor duşmanilor săi nu poate fi făcută nevăzută, dezvoltare ce s-a întrerupt în decembrie 1989 şi care, prin procesul de privatizare, şi-a inversat cursul în mod abrupt mergând până la deşertificarea economică a României
2.Şi Băsescu şi Năstase sunt doi duşmani ai clasei muncitoare, doi politicieni burghezi care au călcat, terfelit şi violat fiecare cum i-a venit mai bine la mână interesele clasei muncitoare. Năstase are pe conştiinţă, ca şi Băsescu de altfel, nenumărate privatizări cu cântec, care uşor ar putea fi încadrate la subminarea economiei naţionale. Şi mă gândesc aici, oprindu-mă la epoca Năstase, la combinatul Sidex-Galaţi, citadela oţelului românesc, cedat pe nimic indianului Lakshmi Mittal, oare cât o fi fost comisionul şi cine l-o fi încasat?, obiectiv industrial de cea mai mare importanţă strategică, pentru a cărei realizare comuniştii români-şi aici e meritul lui Gheorghiu Dej- s-au bătut din greu cu sovieticii care nu erau de acord ca românii să devină independenţi din punct de vedere al importului de oţel şi urmăreau să ofere oţel sovietic contra grâne româneşti.
3. Chiar dacă Năstase suferă azi o nedreptate, nedreptăţile pe care el însuşi le-a comis în timpul mandatului său în contra intereselor clasei muncitoare, în contra intereselor României o fac să devină neglijabilă.
În România nu mai acţionează de mult justiţia civilă, ci numai cea divină.
4.Nu pot să mă pronunţ dacă gestul lui Năstase a fost unul teatral sau unul autentic. Şi într-un caz şi în celălalt cred că se poate vorbi de laşitate, de incapacitatea structurală a lui Năstase- a unui caracter construit pe aroganţă- de a-şi asuma lecţia umilinţei, a înfrângerii, a suferinţei.
5.Lupta politică va intra odată cu cazul Năstase într-o nouă etapă în care gradul de violenţă va fi cu mult sporit. Deviza va fi care pe care şi nu se iau prizonieri. Criza economică a redus mult din plăcinta care se împărţea până acum între găştile ce se perindau la putere. Pentru ca marilor rechini să nu li se micşoreze porţia trebuie ca numărul celor ce se îmbulzeau până acum la împărţirea prăzii să scadă. Această scădere se va face prin mijloace violente. Vorba lui Claude Karnoouch: va curge sânge ! Vae victis !