Cartea mollahului Abdul Salam Zaeef fost ambasador al Emiratului Afganistanului în Pakistan, născută din lacrimi, suferință și luptă, vine sa confirme încă o dată ororile imperialismului american, injustețea și criminalitatea sa imanentă, să dezvăluie adevăratul scop al războiului din Afganistan care nu este altul decât întărirea dominației autoritare a Statele Unite asupra întregii lumi, învelite în poleiala înșelătoare a frazeologiei găunoase despre drepturile omului, stat de drept, luptă împotriva terorismului etc.
Călcând în picioare destine, terfelind demnitatea umană prin intermediul celor mai umilitoare si cumplite torturi - prizonieri ținuti absolut goi în zăpadă, bătăi pană la pierderea cunoștinței, hrană insuficientă privare de somn, simularea înecului și a execuțiilor- încălcând fără nici un scrupul Convenția de la Geneva, ducând în eroare și împiedicând desfășurarea activității reprezentanților Crucii Roșii, America ne arată limpede calea pe care merge, calea fascismului.
Pentru a eluda legislația internațională privind drepturile omului Statele Unite folosesc nave militare transformate în centre de detenție, navigând în afara apelor teritoriale și plasate sub jurisdicția marinei americane.Un astfel de vas este USS Peleliu “amphibious assault ship” de 39.000 tone la bordul căruia autorul cărții mollahul Zaeef a fost încarcerat și torturat pană când a fost transferat în lagărul din golful cubanez.
Altă stratagemă rușinoasă folosită tot în acest scop este nerecunoașterea statutului de inamic combatant al deținuților întemnițați la Guantanamo.
Orice cetățean, aflat oriunde –cazul șeicului Sabir din Bosnia o dovedește- poate fi aruncat în această pușcărie politică aflată la marginea lumii în mod discreționar numai pe baza fabricării unor acuzații de terorism.
Ceea ce e afirmat mai sus este dovedit de faptul ca o mare parte din cei închiși la Guantanamo sub acuzația de terorism au fost eliberați după multi ani de închisoare, fără a se putea demonstra că au făcut vreuna din crimele pentru care au fost încarcerați. America demonstrează prin tot ce întreprinde ca numai cei slabi și mizerabili trebuie să se supună legii internaționale, în timp ce America se poate dispensa de ea.
Dar teroarea și urgia declanșată de imperialiștii yankei în Irak și Afganistan, lagărul de tortura de la Guantanamo este o sabie cu doua tăișuri.
Ura musulmanilor fata de Statele Unite s-a intensificat în lumea întreagă.
Aceste doua războaie au smuls de pe fata Americii masca democrației lăsând la vedere chipul hâd al tiraniei. Milioane și milioane de oameni se luminează și înțeleg caracterul de jaf și de cucerire al acțiunilor complexului politico-militar american.
“Azi, ca și ieri, ne spune autorul în încheiere, afganii sunt prinși în capcana, omorați, arestați, încarcerați, torturați. Forțele străine le invadează casele, le bombardează, le umilesc femeile și copiii, ii obliga sa părăsească țara. Si, în plus, trebuie sa suporte tot felul de acuzații, de la cea a traficului de droguri, pana la cea a organizării terorismului internațional…”
Dar cu toate acestea bravul popor afgan, animat de islam și de ideea demnității naționale luptă eroic împotriva superputerii fasciste americane. E o lupta asimetrică, e lupta micuțului David împotriva uriașului Goliat, dar cu atât mai eroica, mai merituoasă și mai demnă de laudă.
Toți cei ce se numesc marxiști sau antifasciști ar trebui să se solidarizeze cu lupta afganilor împotriva contropitorului yankeu sprijinit de slugile sale-unele decăzute dar cu blazon aristocratic cum ar fi Marea Britanie.
Este bine cunoscuta de orice marxist teza fundamentala a lui Marx ca “lupta de clasa este motorul istoriei” și tot bine știut este ca ea poate îmbrăca de a lungul timpului, sau în împrejurări specifice, diverse forme și diferite aspecte. Nu trebuie sa gândim simplist și să consideram că lupta de clasă se reduce la conflictul dintre muncă și capital în interiorul unui stat anume. In cazul imperialismului, lupta popoarelor subjugate ce se zbat pentru a ieși din orbita dominației sale, are caracter de clasă dar îmbracă forma luptei pentru independenta.
Unii marxiști refuză sa sprijine lupta afganilor motivând ca ei sunt animați de islam iar luptele din Afganistan au factură religioasa, fără legătură cu cauza proletariatului. Aceasta este o grava eroare și denota o cunoaștere superficială a marxismului sau un schematism de gândire de care trebuie să ne ferim. Trebuie pe cât putem să privim problemele în mod dialectic și sa sprijinim activ și deschis lupta eroicului popor Afgan, cerând răspicat și ferm guvernului nostru retragerea militarilor romani din Afganistan.
La fel ar trebui să procedeze și cei ce se numesc antifasciști, să sesizeze caracterul fascistoid al agresiunilor americane și al NATO și sa ni se alăture în demersul nostru.
Florian Liviu
duminică, 21 februarie 2010
duminică, 14 februarie 2010
Religie și capitalism
Nici o forța nu tine în prezent mai mult lucrurile în loc în spațiul nostru politic decât asaltul religiilor asupra minților și inimilor a milioane și milioane de oameni. Trăind striviți sub presiunea unui prezent cenușiu de granit, închiși fără putința de scăpare în labirintul capitalist, aceste mulțimi rătăcesc orbește prada ușoară frazeologiei aiuritoare a popilor și a materialelor media religioase ce inunda internetul. Sutele de mii de oameni îmbrăcați sărăcăcios ce se aduna anual de sfântul Dumitru pe Dealul Mitropoliei sa se roage la Dumnezeu pentru pâine în loc sa se ducă și sa o ceara răspicat ca pe un drept inalienabil la Cotroceni sunt dovada vie a celor afirmate mai sus.
Îndemnându-și credincioșii sa se concentreze asupra a ceea ce se petrece în cer în detrimentul pământului, inculcând-le ideea ca individul se afla complet înrobit sub puterea destinului, ca singura salvare posibila, singura ieșire la liman este providență divina, ca ordinea lumii este data prin voința și puterea Creatorului sau asa cum fac noile religii ce îndemnându-și adepții sa se debaraseze de social, sa se abstragă din acesta și sa se concentreze exclusiv asupra lor înșiși în scopul auto cioplirii unei personalități tranchilizate, detașate de frământările lumii, religia materializata în biserica creștina sau în diverse organizații new age, se constituie într-un apărător de nădejde a ordinii sociale de exploatare și înrobire a omului, într-o forța reacționară ce întreține în mod indirect starea de defetism și deruta a clasei muncitoare și a populației.
Latura reacționară a religiei poate fi lesne observata și din lipsa de reacție publica la atacurile demolatoarea ale capitalismului asupra preceptelor morale ale creștinismului.
De la nepăsarea fata de răspândirea în masa a pornografiei pana la nepăsarea fata de tragedia copiilor și oamenilor abandonați pe străzi intru extincție putem vedea pasivitatea creștinismului, alienarea de esența sa morala.
Renunțând la tradițiile sale de lupta, adoptând o politica capitularda în fata forțelor antinationale ce au cotropit țara, ortodoxia romanească și-a pierdut și ultima sa rațiune de existenta. Ea însăși supusa asaltului oportunismului și carierismului, măcinata de patimi materiale și erodata de marasmul unei societăți bolnave, biserica ortodoxa romana nu mai este decât coloana vertebrala a unui sistem de afaceri venal camuflat de icoane și de odăjdiile popilor.
Capitalismul se folosește de religie ca de un fel de albie ocolitoare destinata preluării debitului în exces al fluviului de nemulțumiri, revendicări, sete de dreptate sociala și revolta a celor înrobiți sau ca de o contragreutate menita sa echilibreze în conștiința maselor discursul socialist. Câtă vreme popii își vor face cu obedienta datoria vor fi răsplătiți de sistem pe măsura. Dar ceea ce nu-și da seama religia creștină și reprezentanții săi este fenomenul paradoxal ca făcând jocul capitalismului, ca acceptând pentru avantaje materiale rolul de anexa pasiva a acestuia se autocondamna ea însăși la moarte și dispariție deoarece capitalismului însuși se transforma în religie.
Prin aceasta transformare el urmărește ca nevoile religioase ale oamenilor sa fie preluate și satisfăcute de ceea ce s-ar putea numi religia capitalismului,o credință cu idoli pământeni al cărui zeu central și venerat este banul. In aceasta noua religie cultul banului este celebrat permanent pe toate canalele de presa alături de cultul vedetelor și al pornografiei. Marii ei preoți sunt deținătorii mijloacelor de media, urmați de cohorta mai micilor sacerdoți care sunt jurnaliștii de rând. Morala ei se subsumează simplu și fără ambiguitate scopului succesului cu orice pret. Ea tinde sa înlocuiască treptat religiile anexate de capitalism sa le transforme în mituri și sa le așeze în vitrina istoriei alături de zeii olimpului.
Rămân în viata numai religiile care s-au decis sa lupte, acele religii care, cum ar fi islamul, sunt hotărâte sa se alăture și sa sprijine deschis lupta popoarelor ce se împărtășesc din doctrina lor împotriva cotropitorilor străini, împotriva religiei capitaliste. Aceste religii au caracter progresist, nu conțin în fibra lor nimic reacționar căci ele lupta pe viata și pe moarte, cu mari sacrificii umane, împotriva dușmanului comun al omenirii și civilizației: imperialismul capitalist al super societății occidentale.
Florian Liviu
luni, 8 februarie 2010
Despre actualitatea marxismului
Dupa prăbușirea Uniunii Sovietice, celebrând victoria vestului, ideologul american Francis Fukuyama a lansat teza sfârșitului istoriei. Am și acum în minte răspunsul inspirat al marxistului și scriitorului englez Alan Woods: "Dimpotrivă, istoria abia acum începe !". Asa este, istoria începe acum, dar se pune problema cum începe?
Ce păstram si ce aruncam la cos ? Dușmanii socialismului ar dori sa aruncam totul, inclusiv marxismul din doua motive :
1.este "învechit ", de la publicarea Manifestului comunist de către Marx și Engels in februarie 1848 și pana azi s-au scurs 161 de ani și
2.aplicarea practica a marxismului a eșuat o data cu prăbușirea Uniunii Sovietice în 1989.
Marxismul nu este deloc învechit și nu poate fi învechit câtă vreme caracteristicile esențiale ale capitalismului s-au perpetuat pana azi și chiar mai mult, de la Marx încoace, capitalismul s-a înăsprit și deformat în rău prin evoluția sa către imperialism. Imperialismul, asa cum ne arata Lenin în lucrarea sa fundamentala Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului - am recitit-o de curând și mi-a lăsat impresia ca parca a fost scrisa ieri -, însemnând în esența înăbușirea liberei concurente de către monopolurile formate din îngemănarea capitalului bancar cu cel industrial și folosirea puterii statului de către monopoluri pentru a-și asigura accesul facil la materii prime, forța de munca ieftina , noi piețe de desfacere precum și pentru limitarea și îngrădirea concurentei altor monopoluri străine. Acest tip de capitalism a dus pana acum la doua războaie mondiale si probabil ca il va genera si pe cel de al treilea.
Era automatizării, a robotizării, a telecomunicațiilor prin satelit , a inteligentei artificiale, a fabricării computerelor în proporție de masa - acest articol este scris la un computer cumpărat de la hypermarket - nu aduce nimic nou în planul esențelor. Software-ul utilizat de computere este fabricat de un gigantic monopol numit Microsoft cu ramificații pe întreaga planeta, suportul pe care sunt stocate aceste articole si difuzarea lor către dvs. sunt furnizate tot de un monopol global care se numește Google si asa mai departe. Gradul de tehnologizare a unei societăți oricât de înalt ar fi acesta nu influențează cu nimic structura sa morala, relațiile sociale. Atacurile cu arme atomice de la Hiroshima si Nagasaki ne arata elocvent acest lucru.
Chiar dacă ne aflam în zodia informaticii și telecomunicațiilor trăim tot sub robia capitalului financiar, a marilor monopoluri ce și-au aservit puterea statelor de care aparțin, sub amenințarea distrugerii și secătuirii resurselor planetei, a crizelor capitalismului si sub amenințarea unui noi război mondial.
Progresul tehnologic nu face în capitalism decât sa amplifice exploatarea, sa o intensifice, oferă arme noi și mijloace sofisticate celor ce lupta pentru menținerea sistemului de exploatare, duce mai repede la distrugerea mediului terestru și aruncarea civilizației in barbarie.
Deci în concluzie revoluția tehnico-științifica nu schimba cu nimic natura relațiilor de producție. Cata vreme ele se circumscriu în sfera maximizării profitului și se bazează pe opoziția dintre munca și capital nu este nimic învechit in marxism, leninism, stalinism, maoism și alte doctrine ce militează pentru eliberarea clasei muncitoare din robia capitalului prin lupta.
Exista voci care se ridica și susțin ca pana și conceptul de clasa muncitoare este unul învechit, depășit, ca odată cu apariția gulerelor albe și migrării forței de munca din industrie în ramura serviciilor, odată cu dispersarea maselor compacte de muncitori datorita creșterii fără precedent a productivității muncii, clasa muncitoare s-ar fi subțiat pana la disoluție pierzându-și capacitatea de forță politica majora, iar lupta de clasa s-ar fi atenuat pana la încetare. Mergând pe firul raționamentului înseamna ca partidele și mișcările comuniste nu mai au nici o baza de masa și deci nici un motiv pentru a mai exista.
Voi încerca sa combat acest sofism pornind de la definiție:
„prin proletariat se înțelege clasa muncitorilor salariați moderni care, neposedând mijloace de producție proprii, sunt nevoiți să-și vândă forța lor de muncă pentru a putea trăi“ (Marx și Engels).
Pentru Marx clasa este o relație sociala. El nu este deloc preocupat de ceea ce fac persoanele fizice - de ceea ce sociologii numesc ocupație -sau de ramura economica unde activează- servicii, industrie, etc. ci de încadrarea lor în antagonismul prin care un grup îl exploatează pe altul în procesul de producție.
Pornind de aici se poate deduce poziția de clasa a ceea ce numim gulerele albe: ingineri, economiști, maiștri, supraveghetori etc. Cata vreme ei fac parte din grupul exploatat apartenența lor la clasa muncitoare este indubitabila.
Dar asa cum arata Alex Callinicos in lucrarea The 'New Middle Class' and socialists in randul gulerelor albe exista un grup destul de numeros cu poziție de clasa incerta: format pe deoparte din manageri si administratori cu poziții foarte înalte si cu venituri foarte ridicate ce sunt de fapt membrii salariați ai clasei capitaliste iar pe de alta din acele „gulere albe” ce acționează în numele și în interesul capitalului în procesul de producție.
Deci clasa muncitoare nu slăbește prin apariția gulerelor albe – oameni cu grad ridicat de pregătire si instrucție- ci se întărește cu aceștia, își ridica nivelul general de cunoștințe.La fel se întâmplă și în cazul trecerii muncitorului de la munca fizica epuizanta din industrie la una mai puțin solicitanta în sfera serviciilor.El va dispune de mai mult timp pe care sa-l acorde propriei instrucții. O clasa muncitoare cu nivel ridicat de pregătire si cultura este mult mai periculoasa pentru sistemul capitalist decât una ignoranta.
Concluzionând lupta de clasa este motorul istoriei iar clasa muncitoare pârghia prin care capitalismul poate fi și va fi răsturnat de la putere în interesul salvgardării civilizației.
Esecul și prăbușirea sistemelor socialiste din Uniunea Sovietica si Europa Răsăriteana nu este nicidecum eșecul marxismului asa cum vor sa încetățenească dușmanii socialismului ci eșecul hrusciovismului, un drum înfundat ce a dus oriunde a fost aplicat la social-fascism.
Acuzând pe nedrept stalinismul care indiferent in ce noian de minciuni va fi îngropat de către dușmanii săi are marele merit de a fi nimicit hidra nazista într-un război epopeic pe care numai un Homer ar fi vrednic sa-l zugrăvească, lansând teza defetista a "coexistentei pașnice a sistemelor", aventurându-se în acțiuni imperialiste atât de dăunătoare imaginii socialismului- vezi intervenția in Ungaria, ridicarea zidului Berlinului, oare lui Stalin i-ar fi fost greu sa intervină militar contra lui Tito ? -, lăsând drum liber birocrației și nomenclaturii către puterea sovietica nu a făcut altceva decât jocul imperialismului american, a compromis socialismul în ochii susținătorilor și simpatizanților săi din întreaga lume.
Marii revoluționari cum ar fi Che Guevara sau inițiatorii grupului Baader-Meinhov simțind trădarea hrusciovistilor au preferat sa ia totul pe cont propriu murind eroic într-o lupta fără sorti de izbânda dar atât de mobilizatoare pentru generațiile ce i-au urmat și cele ce vor veni.
Ruinarea socialismului in 1989 este falimentul birocrației hruscioviste, nu a marxismului, sau al leninismului, sau al stalinismului ci rezultatul inevitabil al degenerării dictaturii proletariatului sub hrusciovism într-o dictatura birocratica social-fascista.
Si din acest motiv lupta trebuie reluata din punctul în care ea a fost deviata, deturnata de dușmanii socialismului autentic, de cei ce doreau într-o forma sau alta reinstaurarea capitalismului în Uniunea Sovietica.
Punctul de cotitura este 1953, anul morții lui Stalin.
Da, trebuie sa ne întoarcem la Marx, la Lenin, la Stalin dacă este nevoie și la Platon pentru ca adevărul rămâne adevăr în pofida trecerii timpului. Marx și Lenin au fost mari teoreticieni, spirite iluminate de har ce au reușit prin muncă titanică să dăruiască mișcării socialiste o doctrina. Stalin a fost un mare practician, un om de un curaj admirabil, un geniu militar și politic, omul în care istoria a întrupat dictatura proletariatului, liderul care a reușit sa salveze popoarele sovietice din ghearele imperialismului nazist și sa le ridice pe cea mai înaltă treaptă pe care a stat vreodata un popor, cea a salvatorilor si eliberatorilor umanitatii.
Nu avem de ce a ne rușina de faptele marilor noștri eroi.
Abandonarea tradițiilor de lupta și sânge, renunțarea la doctrina marilor înaintași Marx, Lenin, Stalin asa cum ar vrea social democrația pe motivul inactualității și inadecvării lor la realitatea geopolitica actuala este cel mai înfundat drum dintre toate.
Florian Liviu
Ce păstram si ce aruncam la cos ? Dușmanii socialismului ar dori sa aruncam totul, inclusiv marxismul din doua motive :
1.este "învechit ", de la publicarea Manifestului comunist de către Marx și Engels in februarie 1848 și pana azi s-au scurs 161 de ani și
2.aplicarea practica a marxismului a eșuat o data cu prăbușirea Uniunii Sovietice în 1989.
Marxismul nu este deloc învechit și nu poate fi învechit câtă vreme caracteristicile esențiale ale capitalismului s-au perpetuat pana azi și chiar mai mult, de la Marx încoace, capitalismul s-a înăsprit și deformat în rău prin evoluția sa către imperialism. Imperialismul, asa cum ne arata Lenin în lucrarea sa fundamentala Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului - am recitit-o de curând și mi-a lăsat impresia ca parca a fost scrisa ieri -, însemnând în esența înăbușirea liberei concurente de către monopolurile formate din îngemănarea capitalului bancar cu cel industrial și folosirea puterii statului de către monopoluri pentru a-și asigura accesul facil la materii prime, forța de munca ieftina , noi piețe de desfacere precum și pentru limitarea și îngrădirea concurentei altor monopoluri străine. Acest tip de capitalism a dus pana acum la doua războaie mondiale si probabil ca il va genera si pe cel de al treilea.
Era automatizării, a robotizării, a telecomunicațiilor prin satelit , a inteligentei artificiale, a fabricării computerelor în proporție de masa - acest articol este scris la un computer cumpărat de la hypermarket - nu aduce nimic nou în planul esențelor. Software-ul utilizat de computere este fabricat de un gigantic monopol numit Microsoft cu ramificații pe întreaga planeta, suportul pe care sunt stocate aceste articole si difuzarea lor către dvs. sunt furnizate tot de un monopol global care se numește Google si asa mai departe. Gradul de tehnologizare a unei societăți oricât de înalt ar fi acesta nu influențează cu nimic structura sa morala, relațiile sociale. Atacurile cu arme atomice de la Hiroshima si Nagasaki ne arata elocvent acest lucru.
Chiar dacă ne aflam în zodia informaticii și telecomunicațiilor trăim tot sub robia capitalului financiar, a marilor monopoluri ce și-au aservit puterea statelor de care aparțin, sub amenințarea distrugerii și secătuirii resurselor planetei, a crizelor capitalismului si sub amenințarea unui noi război mondial.
Progresul tehnologic nu face în capitalism decât sa amplifice exploatarea, sa o intensifice, oferă arme noi și mijloace sofisticate celor ce lupta pentru menținerea sistemului de exploatare, duce mai repede la distrugerea mediului terestru și aruncarea civilizației in barbarie.
Deci în concluzie revoluția tehnico-științifica nu schimba cu nimic natura relațiilor de producție. Cata vreme ele se circumscriu în sfera maximizării profitului și se bazează pe opoziția dintre munca și capital nu este nimic învechit in marxism, leninism, stalinism, maoism și alte doctrine ce militează pentru eliberarea clasei muncitoare din robia capitalului prin lupta.
Exista voci care se ridica și susțin ca pana și conceptul de clasa muncitoare este unul învechit, depășit, ca odată cu apariția gulerelor albe și migrării forței de munca din industrie în ramura serviciilor, odată cu dispersarea maselor compacte de muncitori datorita creșterii fără precedent a productivității muncii, clasa muncitoare s-ar fi subțiat pana la disoluție pierzându-și capacitatea de forță politica majora, iar lupta de clasa s-ar fi atenuat pana la încetare. Mergând pe firul raționamentului înseamna ca partidele și mișcările comuniste nu mai au nici o baza de masa și deci nici un motiv pentru a mai exista.
Voi încerca sa combat acest sofism pornind de la definiție:
„prin proletariat se înțelege clasa muncitorilor salariați moderni care, neposedând mijloace de producție proprii, sunt nevoiți să-și vândă forța lor de muncă pentru a putea trăi“ (Marx și Engels).
Pentru Marx clasa este o relație sociala. El nu este deloc preocupat de ceea ce fac persoanele fizice - de ceea ce sociologii numesc ocupație -sau de ramura economica unde activează- servicii, industrie, etc. ci de încadrarea lor în antagonismul prin care un grup îl exploatează pe altul în procesul de producție.
Pornind de aici se poate deduce poziția de clasa a ceea ce numim gulerele albe: ingineri, economiști, maiștri, supraveghetori etc. Cata vreme ei fac parte din grupul exploatat apartenența lor la clasa muncitoare este indubitabila.
Dar asa cum arata Alex Callinicos in lucrarea The 'New Middle Class' and socialists in randul gulerelor albe exista un grup destul de numeros cu poziție de clasa incerta: format pe deoparte din manageri si administratori cu poziții foarte înalte si cu venituri foarte ridicate ce sunt de fapt membrii salariați ai clasei capitaliste iar pe de alta din acele „gulere albe” ce acționează în numele și în interesul capitalului în procesul de producție.
Deci clasa muncitoare nu slăbește prin apariția gulerelor albe – oameni cu grad ridicat de pregătire si instrucție- ci se întărește cu aceștia, își ridica nivelul general de cunoștințe.La fel se întâmplă și în cazul trecerii muncitorului de la munca fizica epuizanta din industrie la una mai puțin solicitanta în sfera serviciilor.El va dispune de mai mult timp pe care sa-l acorde propriei instrucții. O clasa muncitoare cu nivel ridicat de pregătire si cultura este mult mai periculoasa pentru sistemul capitalist decât una ignoranta.
Concluzionând lupta de clasa este motorul istoriei iar clasa muncitoare pârghia prin care capitalismul poate fi și va fi răsturnat de la putere în interesul salvgardării civilizației.
Esecul și prăbușirea sistemelor socialiste din Uniunea Sovietica si Europa Răsăriteana nu este nicidecum eșecul marxismului asa cum vor sa încetățenească dușmanii socialismului ci eșecul hrusciovismului, un drum înfundat ce a dus oriunde a fost aplicat la social-fascism.
Acuzând pe nedrept stalinismul care indiferent in ce noian de minciuni va fi îngropat de către dușmanii săi are marele merit de a fi nimicit hidra nazista într-un război epopeic pe care numai un Homer ar fi vrednic sa-l zugrăvească, lansând teza defetista a "coexistentei pașnice a sistemelor", aventurându-se în acțiuni imperialiste atât de dăunătoare imaginii socialismului- vezi intervenția in Ungaria, ridicarea zidului Berlinului, oare lui Stalin i-ar fi fost greu sa intervină militar contra lui Tito ? -, lăsând drum liber birocrației și nomenclaturii către puterea sovietica nu a făcut altceva decât jocul imperialismului american, a compromis socialismul în ochii susținătorilor și simpatizanților săi din întreaga lume.
Marii revoluționari cum ar fi Che Guevara sau inițiatorii grupului Baader-Meinhov simțind trădarea hrusciovistilor au preferat sa ia totul pe cont propriu murind eroic într-o lupta fără sorti de izbânda dar atât de mobilizatoare pentru generațiile ce i-au urmat și cele ce vor veni.
Ruinarea socialismului in 1989 este falimentul birocrației hruscioviste, nu a marxismului, sau al leninismului, sau al stalinismului ci rezultatul inevitabil al degenerării dictaturii proletariatului sub hrusciovism într-o dictatura birocratica social-fascista.
Si din acest motiv lupta trebuie reluata din punctul în care ea a fost deviata, deturnata de dușmanii socialismului autentic, de cei ce doreau într-o forma sau alta reinstaurarea capitalismului în Uniunea Sovietica.
Punctul de cotitura este 1953, anul morții lui Stalin.
Da, trebuie sa ne întoarcem la Marx, la Lenin, la Stalin dacă este nevoie și la Platon pentru ca adevărul rămâne adevăr în pofida trecerii timpului. Marx și Lenin au fost mari teoreticieni, spirite iluminate de har ce au reușit prin muncă titanică să dăruiască mișcării socialiste o doctrina. Stalin a fost un mare practician, un om de un curaj admirabil, un geniu militar și politic, omul în care istoria a întrupat dictatura proletariatului, liderul care a reușit sa salveze popoarele sovietice din ghearele imperialismului nazist și sa le ridice pe cea mai înaltă treaptă pe care a stat vreodata un popor, cea a salvatorilor si eliberatorilor umanitatii.
Nu avem de ce a ne rușina de faptele marilor noștri eroi.
Abandonarea tradițiilor de lupta și sânge, renunțarea la doctrina marilor înaintași Marx, Lenin, Stalin asa cum ar vrea social democrația pe motivul inactualității și inadecvării lor la realitatea geopolitica actuala este cel mai înfundat drum dintre toate.
Florian Liviu
joi, 4 februarie 2010
Ce-i de făcut ?
Ne aflam in fata unui timp istoric în care perspectiva unui nou moment revoluționar pare foarte îndepărtată atât în țara noastră cât și aiurea. Perioadele de acalmie istorica deși neplăcute și de nesuportat pentru un spirit cu adevărat revoluționar sunt foarte favorabile și utile analizei, organizării partinice și clarificărilor doctrinare.
Depunerea armelor de către clasa muncitoare și defetismul care domnește în rândurile sale este rezultatul manipulării prin intermediul mass-mediei și mai cu seama a canalelor de televiziune, fărâmițării ei în urma predării obiectivelor industriale capitalului străin, trădării cumplite a liderilor de sindicat-majoritatea aflați pe listele de plata ale SRI sau a altor servicii secrete-, părăsirii tarii de către milioane de muncitori disperați în căutarea unui loc de munca în occident, lipsei de reacție publica a intelectualității de stânga, inexistentei unui partid autentic al proletariatului.
Din nefericire în România nu ființează o forța politica unita de sorginte revoluționara clara și neîndoielnică , capabila sa adune în jurul sau pe toți susținătorii și militanții cauzei proletare, ci numai niște încercări în faza de proiect, necristalizate doctrinar, foarte eclectice și necritice cum ar nPCR, iar celor care ființează juridic, cum ar fi Partidul Alianța Socialista al domnului Constantin Rotaru, le lipsesc tezele ce constituie condiție prealabila a autenticității revoluționare: ieșirea României din NATO, desființarea bazelor militare străine de pe teritoriul național, recâștigarea independentei pierdute a tarii.
Peisajul mai este întregit și cu câțiva intelectuali marxiști care au decis sa acționeze pe cont propriu făcându-și simțita prezenta timid în spațiul virtual al internetului.
Sarcina principala a stângii în plan organizatoric este în opinia noastră unirea tuturor acestor forte, lăsând la o parte vanitățile și orgoliile liderilor, într-un singur partid, având drept tel final cucerirea puterii de către clasa muncitoare și trimiterea odată pentru totdeauna a capitalismului la coșul de gunoi al istoriei.
In planul analizelor, un obiectiv major al intelectualilor marxiști ar trebui sa fie elaborarea unei teorii științifice care sa poată oferii o explicație coerenta colapsului sistemului socialist sovietic și a aliaților săi pentru a identifica greșelile trecutului în scopul ne repetării acestora–un punct de pornire poate fi excelenta analiza a lui Alexander Zinoviev în lucrare Super-societatea occidentala și Rusia-, precum și tendințelor actuale ale capitalismului mondial intrat se pare în faza hiper-imperialismului.
Elaborarea unei istorii nemistificate și necosmetizate în interesul nimănui, a partidului comunist din România de la înființarea sa în 1921 și pana la dizolvarea sa în 1989.
Cercetarea și aflarea adevărului istoric despre revoluția din decembrie 1989
Demascarea caracterului limitat al democrației burgheze parlamentare în cadrul căreia clasa muncitoare nu poate spera la nimic mai mult decât are parte în prezent, adică umilință, foame, grija zilei de mâine.
Trebuie explicat clasei muncitoare de o mie de ori dacă este nevoie ca esența parlamentarismul se reduce la “a hotărâ o data la câțiva ani care membru al clasei dominante va reprima și va călca in picioare poporul în parlament”, iar votul universal este numai un instrument de dominație al burgheziei adică al milionarilor jefuitori ai averii statului.
In plan doctrinar trebuie sa o spunem deschis ca piatra de încercare a oricărui auto declarat marxist este leninismul acestuia. Redus la esență leninismul înseamnă valorificarea la maximum a valentelor revoluționare ale marxismului, toleranță zero fata de oportunism-orice teorie care are ca ax central teza înțelegerii, impaciuirii claselor cum ar fi social democratia-, intransigentă politică insemnand mergere pana in panzele albe pe cartea revolutiei proletare.
Iar revoluția proletara are drept obiectiv principal sfărâmarea statului burghez-în nici un caz nu se pune problema reformării acestuia-, dezmembrarea totala a mașinăriei birocrato-militaro-represive și înlocuirea acesteia cu o noua forma politica elastica care sa permită exprimarea unei diversități de interese și în cadrul căreia sa se poată înfăptui eliberarea economica a muncii.
Nu trebuie pierdut din vedere ca sarcina zero a primului guvern al clasei muncitoare o data instalat la putere va fi reglarea conturilor cu foștii tovarăși, adică judecarea și condamnarea celor ce se fac vinovați de organizarea loviturii de stat din 1989 soldata cu sute de morți nevinovați, trădarea intereselor clasei muncitoare având drept rezultanta îndepărtarea sa de la putere și de predarea tarii în vederea jefuirii ei de către capitalurile monopoliste internaționale.
Precum se vede, în fata militanților, activiștilor ,simpatizanților și susținătorilor cauzei socialiste stau obiective multiple cu grad de dificultate ridicat. De modul în care ne vom achita de aceste sarcini și de altele care vor apărea pe parcurs va depinde dacă momentul revoluționar ce va fi sa vina ne va găsi pregătiți sau nu. Daca vom fi pregătiți și bine organizați puterea va trece mult mai lesne în mâinile clasei muncitoare, dacă ne va prinde nepregătiți el va fi deturnat de forțele ostile socialismului și celor ce își câștigă pâinea muncind salvându-și puterea, rangurile și privilegiile asa cum s-a mai întâmplat de atâtea ori în istorie.
Florian Liviu