vineri, 23 ianuarie 2015

Comuniştii înainte de comunism. Procese şi condamnări ale ilegaliştilor din România


Comuniștii înainte de comunism

A apărut volumul Comuniştii înainte de comunism. Procese şi condamnări ale ilegaliştilor din România
Deși cartea este în esență anticomunistă căutând să prezinte faptele și lucrurile din perspectiva regimului reacționar burghezo-moșieresc interbelic sau dacă vreți din perspectiva unei drepte conservatoare, la putere azi în țara noastră, totuși nu putem să nu remarcăm parcurgând culegerea de texte curajul, determinarea și convingerile profunde ale celor ce se opuneau activ mizeriei și nedreptății ce caracterizau societatea românească dintre cele două războaie. Deși autorul (autorii) se chinuie să-i înfățișeze pe comuniști ca anti-eroi, agenți ai stalinismului, dușmani ai democrației etc, faptele și acțiunile lor sunt prezentate scoase din contextul istoric și social, sunt luați peste picior sau denigrați totuși aceștia nu pot fi desființați, ei răzbat din paginile cărții ca figuri luminoase, ca oameni motivați de cauza nobilă a luptei pentru dreptate socială, pentru că nu-i așa, faptele sunt cele mai încăpățânate ființe. 

Am selectat mai jos un fragment care să ilustreze cele afirmate mai sus, care îl are ca personaj central pe minorul Nicolae Ceaușescu. Stau și mă gândesc ce fel de ”democrație” era aia, pe care mulți o preamăresc și o ridică în slăvi și ne-o dau de exemplu azi- marea democrație interbelică cu marele său stat de drept-, care condamnă un minor (16 ani) la doi ani și jumătate de pușcărie grea pentru un delict politic inofensiv. Apoi stau să mă gândesc ce fel de oameni sunt cei care au scris această carte care caută într-un fel să justifice sentința prin ”filozofia dreptului ce domina acea epocă” în loc să o condamne cu indignare ca fiind barbară,  antiumană și reflectând o ordine socială ce merita cu prisosință să dispară.


Judecarea comuniştilor din regiunea Prahova a început la 26 mai 1936, în sala Consiliului de Război al Corpului 5 Armată Braşov. Prezida colonelul Radu Gherghe, acuzarea fiind reprezentată de comisarul regal Gheorghe Butei.

Apărarea inculpaţilor a fost asigurată de avocaţii Ion Gheorghe Maurer, Radu Olteanu, Paul Moscovici, Marcu Witzman şi alţii73. Pentru Ceauşescu au pledat Paul Moscovici şi Marcu Witzman, avocaţi obişnuiţi în procesele comuniştilor. Witzman era membru de partid din 1932 şi fusese arestat el însuşi. După  23 august1944 a făcut carieră în sistemul judiciar al noului regim.

Ceauşescu a fost trimis în judecată pentru două capete de acuzare:deţinerea de mijloace de provocaţie la comiterea de infracţiuni calificate crime şi delicte şi participare la asociaţii secrete.
În raport cu legislaţia în vigoare la acel moment, la ce se putea aştepta Nicolae Ceauşescu? Minori infractori mai mari de 15 ani erau pedepsiţi cu închisoarea, la fel ca adulţii. Puteau fi încredinţaţi familiei sau internaţi într-o mănăstire numai minorii cu vârste cuprinse între 8 şi 15 ani, care acţionaseră fără discernământ. Odată împlinită vârsta de 15 ani, problema discernământului nu se mai punea, iar infractorul minor dovedi de instanţă mergea direct la închisoare. Diferea numai cuantumul pedepsei. Conform Codului Penal, dacă o persoană era trimisă în judecată pentru o infracţiune care nu era pasibilă de muncă silnică pe viaţă sau muncă silnică pe timp limitat, „judecătorul este autorizat a aplica pedeapsa închisorii pe un timp egal cu cel puţin a treia parte sau cel mult cu jumătatea timpului pentru care ar fi putut fi condamnat la una din pedepsele privitoare la acele cazuri“.

Fapta pentru care era judecat Ceauşescu se pedepsea cu închisoare de la doi la cinci ani. Aşadar, în cel mai rău caz putea fi condamnat la maximum 2,5 ani de temniţă78. Codul Penal Carol al II-lea, pe care Ceauşescu l-a ratat de puţin, nuanţa şi această chestiune.

Ca să se apropie cât mai mult de rezultatul dorit, şi acuzarea, şi apărarea au propus peste o sută de martori fiecare. În cazul comuniştilor, aşa era tactica folosită de avocaţi: la mijlocul anilor ’20, Ajutorul Roşu Internaţional hotărâse ca procesele „victimelor terorii albe“ să fie transformate în „spectacol”. Nu o dată s-a întâmplat să fie citat în favoarea comuniştilor prim-ministrul în funcţie, ministrul de Interne, şeful Siguranţei, liderii partidelor politice importante. Evident, „arcul guvernamental” nu se prezenta, dar opoziţia mai apărea când şi când, dacă avea de transmis vreun mesaj politic. Procesul de la Braşov nu era de aşa mare importanţă încât să reclame chemarea la bară a lui Gh. Tătărescu însuşi, dar avocaţii au încărcat suficient lista martorilor. Iarăşi tipic pentru astfel de procese – nu s-au prezentat toţi, până la urmă chiar apărarea renunţând să îi mai cheme la bară.

Conform procedurilor, cu câteva zile înainte de începerea procesului, şi lui Nicolae Ceauşescu i s-a cerut să propună martori favorabili. I-a nominalizat pe fostul lui patron Aurel Cornăţeanu (viitor maior de securitate în anii ’50) şi pe cumnatul Ştefan Rusescu, soţul surorii sale Niculina; doi lucrători de la atelierele C.F.R. din Bucureşti; doi angajaţi ai cumnatului Rusescu; doi avocaţi şi un cizmar din Piteşti; iar din închisoarea Doftana, pe deţinuţii Grigore Preoteasa şi Vasile Luca, menţionat de procuror „Luca Lascu”. Mai mult ca sigur îl avea în vedere pe László Luka, Vasile Luca pe numele său de după 23 august 1944.

În primele zile au fost audiaţi inculpaţii. Depoziţia lui Nicolae Ceauşescu a fost ascultată de judecător în dimineaţa de 28 mai 1936 şi adecurs fără incidente. A doua zi începea audierea martorilor acuzării.


În 30 mai 1936, tânărul Ceauşescu a fost eroul zilei. Dimineaţa, Dumitru Mailat, şeful de post din Ulmi, a apărut în faţa judecătorului. Lui i se datorau primele arestări, datorită lui fuseseră prinşi atâţia comunişti în Prahova. Şi tot el efectuase primele cercetări. Pentru vigilenţa cu care acţionase, plutonierul Mailat fusese felicitat de superiori, dar pentru cei din boxă şi pentru istoriografia comunistă, Mailat era personificarea „călăului clasei muncitoare“. Faţă de jandarm, se scrie în sentinţa procesului, Tarnovki Vladislav, zis Vladimir, „a avut eşiri nepermise, faţă de care domnul preşedinte a fost forţat să atragă atenţiunea”.

Pentru aceste ieşiri, Tarnovski a fost pedepsit cu 15 zile închisoare. Judecătorul a dispus totodată să fie scos din sală, iar judecata să se facă în absenţa inculpatului. Acesta a fost momentul afirmării lui Ceauşescu, consemnat de birocraţi astfel:

La ordinul preşedintelui, dat gardei de a scoate din sala de şedinţă pe acuzatul Tarnovski Vladislav, zis Vladimir, acuzatul Ceauşescu Nicolae s-a revoltat, s-a sculat în picioare şi a protestat în privinţa scoaterii din şedinţă a acuzatului Tarnovski. La invitaţia preşedintelui de a se linişti, numitul acuzat a continuat să protesteze, adresând cuvintele: „Atunci noi ne solidarizăm cu toţii”, şi întorcând spatele instanţei, a îndemnat şi pe ceilalţi acuzaţi să-l urmeze, gesticulând şi aducând astfel ofense preşedintelui şi instanţei prin cuvinte şi atitudine ireverenţioasă.

Urmare a ieşirii lui Ceauşescu, procesul principal s-a întrerupt. Tânărul cizmar a fost scos din boxă şi adus la bară, pentru o nouă judecată. Din sală au fost găsiţi rapid patru martori: un pensionar, o casnică şi doi ziarişti din Braşov care asistau la proces. Astfel, Ceauşescu a fost condamnat la şase luni închisoare pentru ultraj, sentinţa fiindu-i comunicată „în faţa trupei adunată sub arme”. Apoi a fost evacuat din sala de judecată. Urmare a scandalului făcut de Ceauşescu, procesul s-a suspendat până la ora 17.

În sală au fost prezenţi şi mai mulţi gazetari de la ziarele locale. Apreciat drept un fapt de senzaţie, incidentul provocat de Nicolae Ceauşescu la 30 mai în sala Tribunalului Militar a fost preluat de presa centrală. „15 zile închisoare pentru obrăznicii“, a titrat „Universul“ despre protestele lui Vladimir Tarnovski, consemnând şi izbucnirea lui Ceauşescu. Avocatul Witzman a încercat să-l scuze în faţa instanţei, se scria în ziar, accentuând caracterul involuntar al scenei şi lipsa intenţiei de a jigni. Ceauşescu şi-a motivat gestul protestatar prin aceea că martorul acuzării inducea în eroare instanţa, făcându-i pe inculpaţi să pară mai vinovaţi decât erau în realitate.

De aceea, tânărul activist a cerut judecătorului, pe un ton nepotrivit, să permită acuzaţilor un dialog mai aplicat cu martorii acuzării. „Curentul“ aducea şi alte precizări, referitoare la „alte aprecieri ofensatoare la adresa consiliului“, făcute de Nicolae Ceauşescu.

În următoarele zile, tânărul comunist nu a mai mai apărut în sala de judecată, deşi avocatul Paul Moscovici insistase ca Tarnovski şi Ceauşescu să fie readuşi. Fiind absenţi, li se îngrădeşte dreptul la apărare, a pledat Moscovici. Colonelul Radu Gherghe, preşedintele Curţii, a rămas impasibil. La 5 iunie 1936 a fost pronunţată sentinţa în procesul intentat comuniştilor din judeţul Dâmboviţa. Dintre cei 19 membri ai lotului, şase au fost achitaţi de instanţa militară. Din restul de 13, majoritatea au primit pedepse mici, între trei luni şi un an închisoare. Cei mai mulţi – şase persoane, au fost condamnaţi la un an.


Pe baza Sentinţei din 5 iunie se pot face câteva observaţii. De pildă, tâmplarul Petre Iubu, secretarul organizaţiei PCdR din Târgovişte, considerat „şeful de lot“, a primit o pedeapsă mică, de un an închisoare.
Cea mai mare condamnare a pronunţat-o tribunalul militar împotriva polonezului Tarnovski – doi ani şi jumătate. În optica justiţiei, faptele săvârşite de tânărul Ceauşescu erau pe al doilea loc ca gravitate, de vreme ce l-a condamnat la doi ani. La aceştia se adăugau cele şase luni, dispus de Curte în 30 mai 1936, pentru sfidare. El şi Tarnovski, aşadar, au primit cele mai mari pedepse din întreg lotul. Cumulând cele două pedepse, Ceauşescu ajungea să fie condamnat la maximul de pedeapsă prevăzută de Codul Penal.

Cum s-ar putea explica aparent bizara situaţie? În primul rând, Tarnovski era etnic polonez şi cetăţean străin. Teama autorităţilor faţă de alogenii care ar fi putut răscula muncitorimea din Valea Prahovei trebuie că a contat. De altfel, printre comunişti exista bănuiala că justiţia era mai blândă cu majoritarii decât cu minorităţile, fie ei şi cetăţeni români. Un „străin“ – din punct de vedere etnic sau civic – corespundea mult mai bine profilului de „agent bolşevic“, „duşman din exterior“ care bântuia imaginarul epocii.

În logica imaginarului poate fi explicată şi condamnarea mare dispusă împotriva lui Ceauşescu. Străin era şi el – de regiunea în care fusese prins. Nu putuse proba convingător vreo meserie sau slujbă generatoare de venituri pentru zilnica subzistenţă. Întrunea caracteristicile „revoluţionarului de profesie“: călător din loc în loc, cu „agenda ascunsă“ a complotului în buzunar. Lui Petre Iubu, toată lumea din Târgovişte îi cunoştea convingerile politice, ceea ce îl făcea un caz deloc dificil pentru poliţie. Era, totodată, o persoană cvasi-onorabilă – avea propriul atelier de tâmplărie, cu angajaţi, ucenici, calfe. În concluzie, Iubu era „om al locului“, sedentar şi român. În schimb, Tarnovski era străin, Ceauşescu – venit în regiune cu intenţii necurate. Din punct de vedere al „filosofiei penale“ dominante în epocă, faptele celor doi tineri nu erau mai grave decât ale celorlalţi din lot, dar prezentau cel mai mare „pericol social“. Şi aşa se face că s-au ales cu cele mai mari condamnări.

4 comentarii:

  1. Perfect de acord.
    Publicati o postare cu reprimarea Rascoalei din 1907 in care CarolI si Dimitrie Sturdza PM PNL au avut un rol criminal in uciderea a 11000 de tarani saraci.
    Pe 8 febr ( sv )a fost declansata rascoala dupa mosia evreului Moshi Fisher.
    Puteti si relua crimele capitalistilor impotriva comunistilor.
    Am sa o transmit pe blogurile mele : Orizont Rosu si Sacanteiacomintern.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  2. N-am citit-o pe toata, dar exista niste diferente destul de importante intre autori. In timp ce articolul lui Cioroianu despre P. Constantinescu-Iasi este puternic ideologizat, sablonard, de tip "character assasination", cel despre martirul Petre Gheorghe este mai echilibrat, introducerea chiar punand in discutie (foarte timid, ce-i drept) viziunea dominanta in istoriografia post-decembrista asupra comunistilor din al doilea razboi mondial: oamenii aia au luptat in interesul Aliatilor impotriva unui guvern fidel lui Hitler; in orice stat occidental ar fi fost considerati eroi, la noi, cand amintirea nu le e suprimata, sunt considerati tradatori de tara...

    RăspundețiȘtergere
  3. bobby

    Foarte corectă observaţia dvs. De altfel, cînd îl văd pe arogantul Adrian Cioroianu şi cînd îl ascult cum politizează, contorsionează şi demonetizează evenimentele istoriei naţionale, şi ca el cîţi alţii!, mi se pare evident că toţi aceşti simbriaşi ai "istoriografiei alternative", practicanţi ai alternativei la adevărul istoric adică – fie că provin din rîndurile istoricilor pervertiţi în noaptea fracturării istoriei însăşi, fie că provin din rîndurile novicilor istoriografi malformaţi în epoca destrucţiei naţionale zămislite în noaptea fracturii –, o fac din interesul parvenirii personale.

    Ce contează adevărul, ce contează bunul simţ pentru ei? Scrii istoria pe care ţi-o dictează învingătorul şi te guduri la picioarele ocupantului, atunci ai şanse mari să parvii în funcţia de ministru al culturii, de ministru al educaţiei, de ministru de externe, de rector al universităţii sau decan al facultăţii, de analist tv, ori să primeşti stipendii grase de peste ocean pentru memoriale cinematografice truncate sau denaturate, ori pentru cultul mercenarilor şi-al trădătorilor de Patrie.

    Principiul lor e acesta: nu lăsa adevărul istoric să-ţi strice cariera politică şi apartenţa la protipendadă!

    RăspundețiȘtergere
  4. Este timpul să-mi împărtășesc mărturia, eu sunt Nelson și fericit când depun mărturie aici, mama mea i-a prezentat lui Baba Ogbogo când a descoperit că nu-mi pot rămâne soția însărcinată după 3 ani de căsătorie. Deci, acestea au adus atâtea probleme în căsnicia mea și au dus la divorț. a spus ea, el este extrem de spiritual și poate să o facă pe soția mea să se întoarcă la mine cu bucurie și putem avea copii împreună. La început, nu m-am îndoit până nu l-am contactat și apoi am aruncat vrăji puternice asupra mea și am făcut-o pe soția mea să se întoarcă la mine după ce a făcut nevoia. Și acum, suntem fericiți cu copii minunați. Din ziua în care Great BaBa Ogbogo a lucrat pentru mine și mi-a rezolvat problemele. Am făcut un jurământ puternic că, atâta timp cât voi trăi, voi continua să mărturisesc despre bunătatea marilor sale lucrări, iar cei care se confruntă acolo cu dificultăți de relație și căsătorie ar trebui să-l contacteze rapid și să devină un martor fericit ca mine. Îmi las contactul aici, prin e-mail: greatbabaogbogotemple@gmail.com sau ajung la el prin numărul său WhatsApp. +2349020168697
    A făcut-o pe fosta mea soție să se întoarcă la mine cu bucurie
    M-a vindecat de la un om impotent la un bărbat adevărat.

    RăspundețiȘtergere